Măsuri discutate de Ciucă și Arafat pentru pregătirea valului 5: Șomaj tehnic, folosirea măștilor FFP2, testarea în școli
Premierul Nicolae Ciucă, șeful DSU Raed Arafat și o parte dintre miniștrii din Guvern au discutat, luni, despre pregătirea valului 5 de Covid-19 și iau în considerare ca oamenii să poarte corect masca chirurgicală sau cu standardul de protecție FFP2, „măsură de prevenție care ar putea fi generalizată la nivelul întregii țări”.
De asemenea, testarea elevilor în școli și introducerea șomajului tehnic pentru angajați sunt alte soluții analizate de Executiv.
„Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, astăzi, o ședință, la sediul Guvernului, pentru a analiza măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19. La întâlnire au fost invitați să participe miniștri și reprezentanți ai ministerelor Sănătății, Finanțelor, Justiției, Educației, Muncii și Solidarității Sociale, precum și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
În cadrul întâlnirii a fost prezentată evoluția pandemiei în țară și la nivelul Uniunii Europene, fiind evidențiate o serie de măsuri avute în vedere în funcție de această situație, care să protejeze sănătatea românilor și să permită continuarea funcționării școlilor, precum și a sectoarelor economice.
Continuarea vaccinării a fost subliniată ca fiind cea mai sigură soluție de protejare a vieții și sănătății românilor față de formele grave de îmbolnăvire generate de SARS-CoV-2. Pe de altă parte, una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenție, care ar putea fi generalizată la nivelul întregii țări, rămâne portul corect al măștii chirurgicale sau al altor tipuri de măști care să respecte standardele FFP2.
În privința situației din școli, pentru protejarea sănătății copiilor și a personalului didactic, s-a analizat eficiența programelor de testare a elevilor și posibilitatea ca în pachetul de măsuri să fie inclusă și oferirea de măști gratuite elevilor care au nevoie, alături de capacitatea de a se administra testele în școală.
Pentru continuarea în bune condiții atât a funcționării serviciilor publice, cât și a activităților economice care să mențină locurile de muncă, au fost prezentate ca soluții alternanța program de lucru, respectiv șomaj tehnic. În acest sens, Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor se vor asigura că sunt pregătite resursele financiare necesare.
În vederea asigurării unui nivel cât mai ridicat de informare corectă a populației, vor fi derulate activități de comunicare si informare, alături de demersuri de combatere a dezinformării”, arată un comunicat de presă al Guvernului.