Măsurile asumate de Primăria București pentru reducerea poluării aerului
Un nou studiu referitor la poluații atmosferici dar și un întreg plan de măsuri ce vizează schimbări în transportul în comun ori regulile de construcții sunt doar câteva dintre măsurile asumate de primarul Nicușor Dan.
Deciziile vin în urma întâlnirii cu reprezentanții Comisiei Europene și reprezentanții autorităților române (foto), pe tema celor două proceduri de infringement care vizează poluarea aerului din București.
„În primul rând, a fost începută procedura de achiziție a unui studiu la zi pentru poluanții atmosferici din București și a unui program de măsuri pentru calitatea aerului. Primăria Capitalei își dorește ca o companie de renume din Europa să realizeze studiul și programul de măsuri”, a anunțat miercuri Nicușor Dan.
Conform acestuia, până la realizarea planului de măsuri, iunie 2022, Primăria Capitalei a realizat sau este în curs de realizare a unor măsuri tranzitorii. Printre ele se numără achiziția de 100 tramvaie (pentru care tocmai s-a semnat contractul), 100 autobuze electrice, 100 troleibuze, suspendarea PUZ-urilor de sector, prin care dispăreau sute de hectare de spațiu verde, realizarea a 40 de kilometri de bandă unică pentru transportul de suprafață, controlul salubrizării străzilor și controlul șantierelor de construcții.
Pe termen mediu, prin PNRR, Primăria Capitalei își propune să planteze sute de hectare de spațiu verde și să realizeze metroul de suprafață.
La întâlnire au participat, din partea autorităților naționale, reprezentanți de la Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Mediului, Agenția Naţională pentru Protecția Mediului și Garda de Mediu.