MDLPA: Plăţi de peste 90 de milioane de lei pentru investiţii realizate prin PNDL

Publicat: 30 iul. 2021, 20:15, de Aurel Drăgan, în ESENȚIAL , ? cititori
MDLPA: Plăţi de peste 90 de milioane de lei pentru investiţii realizate prin PNDL

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat, astăzi, suma de 92,55 milioane lei, în vederea decontării facturilor pentru 179 de obiective de investiţii realizate prin etapele I şi II ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

Am reuşit să virăm, în ultimele două săptâmâni 236 de milioane de lei, ca astăzi să continuăm achitarea a încă 179 de facturi pentru lucrări, din cadrul PNDL, în valoare de peste 90 de milioane de lei. Programul Naţional de Dezvoltare nu se opreşte. Facem toate eforturile ca autorităţile publice locale să nu întâmpine întârzieri la plata facturilor şi decontarea acestora să se realizeze cât mai prompt”, a conchis Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei.

Astfel, pentru etapa I, a fost achitată suma de 3.624.669,23 de lei pentru 13 obiective, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate facturi în valoare de 88.931.313,05 de lei pentru 166 obiective.

Programul Naţional de Dezvoltare Locală, aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 28 din 10 aprilie 2013, actualizată, este cel mai important program multianual de finanţare cu fonduri de la bugetul de stat. Programul are ca obiectiv general echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie, iar valorile alocărilor multianuale de la bugetul de stat sunt egale cu sumele înscrise în contractele de finanţare multianuale încheiate între minister şi beneficiarii obiectivelor de investiţii.

În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora sunt publice şi pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secţiunea Lucrări Publice, Programul naţional de dezvoltare locală, rubrica Obiectivele de investiţii, iar transferurile lunare sunt publicate în secţiunea Plăţi.