Meciul de rugby România – Scoţia a fost anulat
Meciul test World Rugby dintre naţionala de rugby a României şi reprezentativa Scoţiei a fost anulat.
Meciul era programat pe data de 10 iulie, la Bucureşti. Competiția nu va mai avea loc din cauza numeroaselor cazuri de jucători scoțieni testați pozitiv cu Covid.
„Într-o informare oficială primită din partea Federaţiei Scoţiene de Rugby, s-a comunicat faptul că în ultima săptămână au avut numeroase cazuri de jucători testaţi pozitiv la COVID-19 în rândul echipei naţionale şi că aceasta va intra în izolare 10 zile”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Române de Rugby.
„Ne pare rău de această situaţie, ne-am dorit enorm de mult să jucăm acest meci, era foarte important pentru echipă să întâlnească încă un adversar puternic după Argentina, însă sănătatea şi siguranţa jucătorilor este pe primul loc. Suntem alături de ei, le dorim multă sănătate, revenire cât mai rapidă şi de asemenea, să reuşim cât mai repede să jucăm acest meci”, a declarat preşedintele FRR, Alin Petrache.
Ultimul meci test în care România şi Scoţia s-au întâlnit a fost în 2006, pe Murrayfield, când ”stejarii” au fost învinşi cu 48-6.
Deocamdată, meciul test dintre echipele Scoţiei şi Georgiei, din 17 iulie, de la Tbilisi, este în continuare menţinut, a precizat AFP.
România va juca un meci test sâmbătă 3 iulie, cu Argentina, la Bucureşti (ora 21:00), prilej cu care va fi inaugurat oficial noul Stadion Naţional de Rugby ”Arcul de Triumf”.