Medic: Dacă nu ne trezim în acest al 12-lea ceas, riscăm să luăm calea Italiei, cu lumea care moare la domiciliu
Medicul Virgil Musta din Timișoara susține că impunerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile deschise aglomerate ar putea fi o măsura necesară, fiindcă „dacă nu ne trezim în acest al 12-lea ceas” și dacă nu vor fi luate măsuri, România riscă să ajungă în situația dramatică prin care au trecut în primăvară Italia, Spania sau Franța, iar „lumea să moară la domiciliu pentru că nu mai are unde să se interneze”.
Întrebat ce părere are de măsura purtării măștii în aer liber, Musta a răspuns:
„Da, s-ar putea să fie o măsură necesară. Eu consider că în orice zonă sau în orice activitate trebuie să evaluăm riscurile și dacă există risc de contaminare în zona respectivă, vor trebui luate măsuri. Dacă într-o zonă, chiar dacă este în aer liber, oamenii stau unul lângă altul și respiră unul în fața celuilalt sau tușesc sau strănută, acea zonă poate deveni un focar de contaminare și de îmbolnăvire. De aceea, eu cred că orice activitate trebuie evaluată și să se ia măsuri pentru a nu deveni un factor de contaminare mai departe”, a afirmat medicul.
În acest context, Virgil Musta a dat exemplul Spaniei, unde există regiuni în care purtatul măștii este obligatoriu inclusiv pe plajă. El a spus că dacă nu vor fi luate astfel de măsuri de către autorități, riscăm să ajungem în situația Italiei sau a Spaniei.
”Eu cred că și aici, în momentul în care se constată că se adună prea multă lume la grătare, undeva în afara stațiunii, această activitate trebuie făcută sub control sau interzisă.
Există soluții, dar nu toate sunt populare și ușor de luat, dar dacă nu luăm aceste măsuri și nu ne trezim în acest ultim moment, în acest al 12-lea ceas, riscăm să luăm calea Italiei și Spaniei sau a Franței, în care sistemul de sănătate să fie copleșit și lumea să moară la domiciliu pentru că nu mai are unde să se interneze.
Nici nu vreau să mă gândesc la un asemenea scenariu. Eu încă sper că vom depăși cu bine această perioadă mai dificilă din viața noastră și, până la urmă, persoanele responsabile vor câștiga acest război”, a mai spus medicul aflat în prima linie a luptei cu COVID-19.