Medic, despre situația tragică din spitale: Nu există doar COVID. Restul bolilor fac ravagii, nu şi-au luat concediu!
Medicul chirurg Paul Ichim atrage atenția asupra altor boli care fac ravagii în spitale în continuare, însă din cauza pandemiei de coronavirus, cadrele medicale nu au timp să se ocupe și de alte probleme de sănătate.
„Lucrez în spital la patul bolnavului, ştiu ce se întâmplă în UPU (destul de bine), ştiu ce-i prin containerele de la poartă, prin Secţia de Covid de la etajul 1, prin Terapia Intensivă Covid, câţi mor. Atenţionez că nu-i de glumă, că-i mai rău că în primele 3 valuri. (…)
Din cauza dihaniei ăsteia, mulţi bolnavi cu afecţiuni oncologice n-a fost depistaţi la timp, sau urmăriţi adecvat. Aceştia vin acum în situaţii incredibile, disperate, la care ne batem capul cum putem să-i ajutăm. Nu există zi să nu descoperim şi să avem astfel de cazuri. Chestia asta reprezintă un stres ce se acumulează chiar pe corpul medical, nu poţi fi insensibil la suferinţă oamenilor, mai ales că ei stau doar cu noi, nu beneficiază de asistenţă familiei ce nu poate intră la vizită.
Fiecare are istoria lui, problemele lui familiale, disperarea lui şi toate sunt descărcate la noi. (…)Cam asta-i realitatea pe care o trăim zilnic, de aceea tot strigăm să organizăm şi altfel, că nu există doar Covid, că restul bolilor fac ravagii, nu şi-au luat concediu” , a scris pe Facebook dr. Paul Ichim, chirurg la Spitalul Judeţean Galaţi.
Medicul face un apel către populaţie să meargă să se vaccineze pentru a reveni la normal: „răspundeţi pentru voi dar şi pentru cei din jur, nu fiţi egoişti”.
„Cred că fiecare dintre scepticii epidemiei, ar trebui să se gândească că într-un fel îşi aduce contribuţia parţial, la dramele acestea pe care le-am numit colaterale, la cei care mor din ce în ce mai mulţi. Afară oamenii s-au vaccinat, au revenit la normal, la o asistenţă medical echilibrată adresată tuturor. În concluzie, vaccinaţi-vă , răspundeţi pentru voi dar şi pentru cei din jur, nu fiţi egoişti. Nu mai credeţi toate prostiile spuse de exaltaţi iresponsabili”,a mai scris medicul.