Medic: În această pandemie am avut multă dezinformare. Au fost și colegi medici care au prezentat astfel de informații
Medicul Radu Țincu spune că a crescut numărul persoanelor care au consumat medicamente fără să se consulte cu un specialist, în contextul pandemiei de coronavirus.
Doctorul de terapie intensivă atrage atenția că riscurile sunt foarte mari. Unele prsoane au ajuns la spital cu forme grave de COVID-19, alții la ATI din cauza intoxicării.
“Din păcate în această pandemie am avut multă dezinformare. Au fost și colegi medici care au prezentat astfel de informații în spațiul public și mă întreb de ce nu mai ies să ne explice, cum acum câteva luni de zile spuneau că ivermectina salvează omenirea, să ne explice de ce nu s-a întâmplat acest lucru șid e ce nicio țară din lume nu a aprobat ivermectină.
Există dacă vreți un fenomen social, omul a căutat. Omul a căutat întotdeauna un elixir al tinereții și al vieții veșnice.
În momentul în care științific le spuneam oamenilor că avem anumite medicamente care tratează COVID-19 dar care nu au o eficiență foarte bună, evident că dacă găseau în spațiul online un medicament care le spunea că în mod miraculos vindecă COVID-ul, oamenii avea tendința să aleagă acea iluzie”, a explicat medicul Radu Țincu.
Potrivit acestuia, a cumpăra medicamente de pe internet sau a consulta internetul într-o problemă medicală reprezintă o incultură medicală:
“Nu de puține ori, acest tip de comportament social a dus la agravarea bolii de fond, au fost pacienți care au ajuns cu forme grave de COVID-19 în spital pentru că au așteptat să-și facă efectul aceste medicamente periculoase, iar pe de altă parte multe din ele au avut și reacții adverse, sau reacții toxice.
Ele proveneau din anumite zone, precum Asia, und enu există un control foarte clar al producerii acestor medicamente.
Pe de altă parte ele nu erau însoțite de prospect. În secolul XXI, a cumpăra medicamente de pe internet sau a consulta internetul într-o problemă medicală reprezintă un element care arată incultură medicală și pe de altă parte ne expune pe toți la riscuri foarte mari”, a declarat medicul Radu Țincu.