Medic: Leonard Azamfirei: Este nevoie de medici militari în România; pandemia a arătat că ei au venit şi au pus umărul
Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, a declarat, sâmbătă, că este nevoie de medici militari în România şi că pandemia a arătat că aceştia s-au implicat acolo unde a fost nevoie.
„Au depus jurământul studenţii anului I ai Institutului Medico-Militar care îşi fac pregătirea medicală în Târgu Mureş. 15 studenţi au depus astăzi primul jurământ, cel militar, privind cu speranţă şi la celălalt jurământ, jurământul medical, pe care îl vor depune peste 6 ani. (…) Promoţia este similară cu anii anteriori, 15 studenţi pe an. A fost cândva un număr mai mare, în urmă cu 4 ani, dar din motive independente de noi numărul a scăzut. Sigur că ne dorim să crească, pentru că este nevoie de medici militari în România şi poate că pandemia a arătat cel mai mult că acolo unde era nevoie de ajutor medicii militari au venit şi s-a văzut că au pus umărul. Privesc la ei cu speranţa că vor confirma calitatea pregătirii, aşa cum au făcut-o şi generaţiile care au fost înaintea lor”, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Leonard Azamfirei.
Rectorul UMFST Târgu Mureş a arătat că medicii militari sunt „personalităţi speciale”, fiind, în acelaşi timp, şi medici şi cadre ale Armatei Române, care se instruiesc şi învaţă într-un mediu mai riguros.
„Sunt, până la urmă, personalităţi speciale care, pe de o parte, demonstrează şi se pregătesc cu rigoarea unui militar, dar, pe de altă parte, trebuie să demonstreze empatie şi profesionalism, pregătindu-se ca medici. Ca universitate suntem mândri că suntem una dintre cele două universităţi din România, alături de cea din Bucureşti, care pregăteşte medici militari de foarte mulţi ani”, a arătat dr. Azamfirei.