Medic rezident în Franța: „Aici nu protestează nimeni anti mască, anti ora 18:00, anti vaccin, anti altele”
Medicul ATI și fosta șefă a Secției de Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului Universitar de Urgență din București, dr. Elena Copaciu, a povestit pe pagina de Facebook că atât „sfidarea autorităților și a suferinței celor bolnavi, cât și persiflarea doliului celor care au pierdut persoane dragi nu sunt soluțiile pentru ieșirea din pandemie”.
„Soluția e colectivă, nu individuală!”, a avertizat medicul ATI care și-a continuat postarea cu un mesaj transmis de un medic rezident din Franța referitor la restricțiile din pandemie, potrivit Hotnews.ro.
Aici nu protestează nimeni anti mască și anti altele
„Aici situația cu magazinele închise la ora 18:00 e de luni bune și nimeni nu a făcut scandal. Îți comanzi elegant pe site și îți livrează la ora 21.00 sau când selectezi tu. Sau mergi în weekend.
Aici nu există chiloți atârnați la metrou. Aici nu se prăjesc merdenele în subteran, neventilat, greu accesibil. Nu stă nimeni pe șine la metrou, că ori îți iei bătaie rapid, ori te internează împotriva voinței.
Aici îmi descarc în fiecare seară declarația pentru ziua următoare, pentru că amenzile se dau. De luni de zile fac asta. Zi de zi.
Aici controlorii se urca în bus cu 4 polițiști, și plătești 100 de euro dacă nu ai bilet, nu mergi cum vrei tu.
Aici muncim în continuare ca niște câini să scăpăm de situația asta și nu protestează nimeni anti mască, anti ora 18:00, anti vaccin, anti altele. Și e de anul trecut așa.
Probabil ține și de educație, de om, de oameni…
Plec pe noapte, 14 h de mască, mă întorc pe noapte și văd că în București unii sunt în stradă pentru anti ora 18:00.
Este penibil. Este atât de penibil”, a transmis medicul rezident.
Restricțiile anunțate de autoritățile române
Reducerea intervalului orar, în care este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei fără restricții, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori și mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 20.00, pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
Reducerea intervalului orar, în care este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei fără restricții, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 20.00 pe întreaga durată a săptămânii. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile scade sub 7 la 1.000 de locuitori și intră în vigoare măsura prevăzută la lit. a).
Limitarea intervalului de timp în care este permisă desfășurarea activității operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori și mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 18.00 pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
Limitarea intervalului de timp în care este permisă desfășurarea activității operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 1800 pe întreaga durată a săptămânii. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 7 la 1.000 de locuitori și intră în vigoare măsura prevăzută la lit. c).
Suspendarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
În perioadele 03.04-04.04.2021 și 01.05–02.05.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 2000-0200 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.
În datele de 27.03.2021 și 28.03.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 1800-2200 pentru deplasarea și participarea la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesah.
Prin excepție de prevederile art. 1, lit. c) și d), în intervalul orar 1800-0500, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
Se abilitează ministerele de resort să modifice ordinele comune care reglementează condițiile de desfășurare a activității operatorilor economici pentru limitarea răspândirii COVID-19, în sensul stabilirii concrete a numărului maxim de persoane cărora le este permis simultan accesul în interiorul incintelor acestora raportat la suprafața obiectivelor.
(1) Prin ”incidența cumulată în ultimele 14 zile” se înțelege incidența cumulată a cazurilor calculată pe un interval de 14 zile, cuprins între a 17-a zi și a 3-a zi, anterioare datei în care aceasta se realizează, prin raportare la numărul de persoane din fiecare localitate, actualizat săptămânal de Direcția pentru Evidența Populației și Administrarea Bazelor de Date.
Zilnic, pe baza rezultatelor testelor persoanelor nou confirmate, gestionate în aplicația „corona-forms”, Serviciul de Telecomunicații Speciale va prezenta automat, la ora 10:00, pe platforma „alerte.ms.ro” rezultatul calculului ratei de incidență.
Citește și:
- Nicușor Dan, prim mesaj în legătură cu protestele anti – restricții
- Proteste anti-restricții: Mii de oameni din mai multe orașe protestează împotriva măsurilor luate de autorități
- Raed Arafat: Nu vor exista restricții mai dure
- Noi restricții anunțate de Guvern: Interdicția de noapte, valabilă de la ora 20.00