Medicamentul Favipiravir, folosit în cazurile medii de infectare cu Covid, ar putea fi eliberat în farmaciile din spitale
Ministerul Sănătății ia în calcul ca medicamentul Favipiravir, folosit în cazurile de infectare cu Covid, de severitate medie, să fie eliberat în ambulatoriu, prin farmaciile cu circuit închis din cadrul spitalelor.
Medicamentul Favipiravir ar putea fi eliberat în ambulatoriu, prin farmaciile din spitale, cu prescripție medicală, anunță Ministerul Sănătății.
În prezent, pentru acest medicament, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România a făcut o evaluare în baza căreia a emis o autorizaţie pentru nevoi speciale valabilă în România și în baza căreia se permite administrarea în unitățile sanitare, sub supraveghere medicală, având o utilizare restrictivă.
Potrivit MS, în India, țara de proveniență, Favipiravir are un aviz temporar pentru fabricaţie şi comercializare obținut în urma unui proces de evaluare accelerată și conditionată de multiple cerințe și care nu poate fi asimilată cu o autorizație de punere pe piață emisă în acord cu legislația europeană în vigoare.
„După discuțiile avute cu specialiștii din Comisia de boli infecțioase și conducerea Agenției Naționale a Medicamentului, vom studia posibilitatea eliberării acestui medicament în ambulatoriu prin farmaciile de circuit închis din cadrul spitalelor, gratuit, numai cu prescripție medicală și cu urmărirea bolnavului pe parcursul tratamentului de către medicul de familie”, a declarat Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății.
Conform Protocolului Național de tratament al bolnavilor infectați cu virusul SARS-CoV-2, se reomandă ca medicamentul Favipiravir să fie administrat în formele ușoare și medii de infecție cu corornavirus în prima săptămână de boală.
Într-o adresă către Ministerul Sănătății, Comisia de specialitate de boli infecțioase consideră că medicamentul poate fi eliberat în spital și ambulatoriu la recomandarea medicilor, numai cu prescripție medicală.