Medicii avertizează: Ne gândim că la un moment dat vom avea probleme și cu medicația pentru bolnavii de Covid-19
Managerul Spitalului de Boli infecțioase „Victor Babeș” din Capitală, Emilian Imbri, a declarat că spitalele sunt pregătite pentru a face față unei creșteri a numărului de infectări zilnice cu coronavirus, care „este foarte aproape”.
„Noi deja de două-trei zile ne confruntăm cu probleme în a găsi variante de a elibera totuși locurile pentru cei care vin în ziua respectivă. Noi nu mai avem, ca acum două-trei luni, locuri de rezervă. Mai avem și Pipera, s-au mai deschis niște spitale modulare, care pot să te ajute, până la un punct. Sau stai acasă sau stai acolo cam același lucru este, doar că în spitalul modular ai asistență medicală. Ca număr de locuri, în spital, deja suntem aproape de un maxim”, a declarat Emilian Imbri, întrebat dacă mai sunt locuri pentru bolnavii COVID în spitalul „Victor Babeș”, la Digi24.
„Se mai pot face însă extinderi. Vorbeam despre flexibilitate în decizia managementului spitalicesc. Nu înseamnă neapărat să mai pui paturi în curtea spitalului sau să faci corturi. Înseamnă ca la un moment dat să poți să revii spre unele spitale care au reînceput activitatea pentru bolnavii cronici, pentru bolnavii obișnuiți, dacă nu dovedești nici cu aceste unități mobile, cu aceste structuri pavilionare și care pot să-ți asigure pe timp de ploaie confortul în a te caza și o siguranță clară în ceea ce privește o supraveghere”, a arătat managerul.
Medicii avertizează: Nu va mai ajunge medicația pentru pacienții bolnavi de Covid-19
Una dintre problemele la care se gândesc medicii este faptul că la un moment dat nu va mai ajunge medicația pentru pacienții bolnavi de Covid-19.
„Vreau să vă spun că nu le folosim noi, că ni s-a părut nouă că ar fi bune, le folosim pentru că le folosesc toate țările în care se desfășoară această pandemie. Folosindu-le toate țările, cine are acces la aceste medicamente și are și forța financiară să le cumpere le va cumpăra și încet-încet, vor dispărea de pe piața noastră”, a atras atenția managerul de la „Victor Babeș”.
El a explicat că în ceea ce privește spitalul pe care îl conduce nu este neapărat vorba de o problemă cauzată de o lipsă de aprovizionare.
„Este o problemă care deja se acutizează, nu vreau să pronunț nici nume de firmă, nici numele medicamentului, dar există o firmă care a întrerupt producția unuia dintre medicamentele pe care noi le foloseam în schemele terapeutice. A întrerupt pentru COVID, probabil că s-a considerat că nu este atât de eficient, nu că face rău, probabil că nu mai pot să producă într-o cantitate atât de mare, încât să acopere cererea pe plan mondial. A rămas producția acestui medicament pentru ceea ce se folosește el ca medicament în alte afecțiuni, pentru că toate medicamentele care se dau în această afecțiune sunt, de fapt, medicamente care se folosesc în alte zone”, a arătat Emilian Imbri.
„Această opțiune, să zicem, decizia, acestui producător mare pe piața medicamentului practic oprește aprovizionarea cu acest medicament și suntem nevoiți să ne orientăm spre ceva similar. Din fericire, există ceva similar și sigur că în următoarele zile, săptămâni, ne vom reorienta. Doctorii, clinicienii sunt cei care deja au gândit o alternativă”, a precizat managerul.