Medicii de familie ar putea fi implicați în procesul de vaccinare al populației
Secretarul de stat la Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu spune că autorităţile iau în calcul ca vaccinul anti-Covid-19 să fie administrat şi de către medicii de familie. Anunțul oficialului vine în contextul în care primele doze de la Johnson & Johnson vor veni în România la începutul lunii aprilie.
Vaccinul de la Johnson & Johnson este mai ușor de administrat, acesta fiind injectat în doză unică.
„Cel mai probabil primele doze vor veni la mijlocul lunii aprilie în România şi pe măsură ce va creşte capacitatea de producţie vor veni din ce în ce mai multe doze. Acest vaccin are două caracteristici care îl diferenţiază de celelalte vaccinuri deja existente. În primul rând, est primul vaccin la care se administrează o singură doză. (…) Dacă mergi cu acest centru mobil într-un sat care se află la o distanţă de alte comunităţi, nu are medic de familie, nu are acces la alte servicii medicale, în momentul în care ai mers şi ai vaccinat toate persoanele care şi-au manifestat dorinţa în respectivul moment, când te vei întoarce, dacă foloseşti un vaccin cu două doze trebuie să te întorci peste 21, 28 de zile. Dacă te întorci în comunitatea respectivă trebuie să îi găseşti pe toţi cei care pe care i-ai vaccinat cu prima doză”, a explicat Andrei Baciu.
Întrebat dacă vaccinul Johnson & Johnson va fi făcut şi de către medicii de familie, Andrei Baciu a răspuns: „Este un lucru pe care l-am luat în calcul încă de la bun început”.
„Împlicarea medicilor de familie de la un punct încolo într-o fază iniţială când ai puţine vaccinuri s-au constituit practic aceste centre de vaccinare şi cumva fenomenul era acela ca toţi oamenii care doresc să se vaccineze să vină către aceste centre de vaccinare. Pe măsură ce campania de vaccinare avansează şi vorbim de o mai mare amploare a campaniei de vaccinare, de mult mai mulţi oameni care se pot vaccina şi se vor vaccina, trebuie combinate abordările, pe de o parte să vină toţi care doresc să se deplaseze către anumite puncte unde se desfăşoară vaccinarea, dar sunt alte lucruri care se folosesc, spre exemplu, în Israel şi SUA, unde vaccinarea se desfăşoară şi în alte locuri, mergând mult mai mult şi crescând accesibilitatea. O variantă este şi cea cu medicii de familie”, a mai spus Baciu.