Medicii italieni au extirpat o tumoră 70 de kilograme. În România, în 2004, prof. Lascăr îndepărta una de 72 kg
Chirurgii italieni de la Spitalul Molinette din Torino au reușit să îndepărteze o tumoră de 70 de kilograme de la nivelul abdomenului în cazul unei tinere, transmite AFP. Ei au transmis că este o realizare fărăr precedent în literatura medicală. Totuși, trebuie precizat că profesorul doctor Ioan Lascăr a realizat, în 2004, extirparea unei tumori care cântărea 72 de kilograme.
În cazul tinerei din Italia, tumora, cauzată de un cancer ovarian, obtura abdomenul pacientei şi o împiedica să respire normal prin comprimarea plămânilor.
Chirurgii au drenat 52 de litri de lichid înainte de a îndepărta partea solidă a tumorii, cântărind 25 de kilograme.
„Nu există precedent în literatura medicală pentru o masă tumorală de o asemenea greutate. Aceasta cântărea mai mult decât pacienta însăşi”, a precizat instituţia într-un comunicat.
2004, Spitalul Floreasca
Cu tot respectul pentru performanța medicală a medicilor italieni, să ne aducem aminte că prof.dr. Ioan Lascăr a realizat, în 2004, la Spitalul de Urgență Floreasca o veritabilă premieră medicală, transmisă de Discovery. Așadar există un precedent și încă ce precedent!
Pacinta Lucica Bunghez ducea o formațiune tumorală care cântarea 72 de kilograme. Tumora gigant se întindea pe jumătate din spate, dar şi pe şezut şi coapse. Practic, punea stăpânire pe toate organele interne.
Cazul Lucicăi Bunghez este, într-adevăr unic în literatura de specialitate prin faptul că tumora avea o greutate aproape dublă decât a pacientei. Pentru a rezolva acest caz, a fost nevoie de o strategie atât preoperator, cât și în timpul operației și după aceea. În preoperator s-a efectuat o evaluare amănunțită la care au participat 35 de medici diferiți, specialiști de vârf din România, preciza profesorul Ioan Lascăr în urmă cu câțiva ani.