Medicul Beatrice Mahler: ”Comunicarea medic-pacient în cuvinte și dincolo de ele”
Recent, a fost lansat volumul ”Comunicarea medic-pacient în cuvinte și dincolo de ele”, apărut la Editura Humanitas, semnat de doctorul Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”.
Ne-am obișnuit cu medicul Beatrice Mahler să ne vorbească despre bolile pulmonare. Dar mai nou, o descoperim în premieră că autoare a unui volum dedicat tot pacientului, adesea traumatizat de teama unui diagnostic ”rău”.
Și pentru pacient, și pentru aparținător, comunicarea cu medicul este esențială pentru acceptarea și înțelegerea diagnosticului, care facilitează colaborarea cu medicul în administrarea tratamentului.
””Așa am început să scriu”
Autoarea mărturisește că discuția cu jurnaliștii i-a evidențiat rolul formidabil pe care îl are comunicarea cu pacientul.
”Această carte a venit ca o provocare pentru mine în urma unor discuții pe care le-am avut cu jurnaliștii. Din aceste discuții am înțeles că nevoia de comunicare este mult mai mare decât cea pe care o percepem noi care lucrăm în sistemul de sănătate și că noi, medicii, avem obligația de a ne perfecționa și în această direcție. Nu e tot una cum vorbim între noi, nu e tot una cum vorbim cu pacientul, nu e tot una cum spunem aceste cuvinte. Și mai mult decât atât cred că ne dorim ca pacienții noștri să fie informați pentru a adera la tratament. Or, aceasta aderență la tratament, acest drum lung pe care îl avem de făcut cu pacientul nu se poate face decât într-o relație bazată pe încredere, sinceritate, onestitate din ambele părți. Așa am început să scriu”, mărturisește medicul Beatrice Mahler.
De această dată medicul Beatrice Mahler ”intră în pielea” pacientului sugrumat de emoție, de frica unui diagnostic posibil grav, de ”dincolo de cuvinte”. Fața în față cu un pacient blocat de o veste tristă, medicul trebuie să aibă arta de a se face înțeles, să empatizeze cu pacientul și să se asigure că acesta chiar recepționează mesajul.
”Cred că avem obligația să-i transmitem pacientului ce are de făcut atunci când se află în fața unui medic, deoarece emoția și frica legate de diagnostic, de o posibilă veste tristă pot să ne blocheze în acel moment. Dacă suntem pregătiți fiecare dintre noi poate depăși cu bine acele momente. Frica poate să te facă să nu înțeleg ceea ce ți se spune și să nu reacționezi așa cum o faci în momentele de liniște.
Cred că nu numai studenții la medicină și medicii tineri au de învățat din această carte, ci fiecare om. Prin exemplele pe care le-am prezentat, poate se dezvoltă și se reclădește încrederea medic-pacient”, subliniază medicul Beatrice Mahler.