Medicul Cristian Oancea: Dacă nu am avut această imunizare de grup până acum, o vom avea după Omicron
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara, Cristian Oancea, spune că în noul val al pandemiei de coronavirus la noi în țară se va produce imunizarea de grup. După acest val, coronavirusul va deveni o simplă viroză sau gripă.
Doctorul Cristian Oancea a afirmat, la Profit TV, că medicii se așteaptă la o creştere exponenţială brutală a numărului de cazuri COVID-19, cu forme uşoare şi medii, mai puţin forme severe.
„Dacă nu am avut această imunizare de grup până acum, o vom avea după Omicron”, a spus Cristian Oancea, afirmând că ”este foarte greu să eviţi, având în vedere rapiditatea infectării”.
El a explicat că, dacă până acum perioada de incubare a fost de 5, 7 zile sau 9, 10 zile la primele tulpini, acum avem 2 – 3 zile de incubaţie.
”După acest val, SARS-CoV-2 o să devină ca o simplă viroză sau ca şi gripa”, a mai arătat managerul spitalului din Timişoara.
Medicul a mai arătat că medicii se așteaptă la forme uşoare şi moderate în cazul persoanelor vaccinate, dar nu se știe cum vor reacționa persoanele nevaccinate şi trecute prin boală.
”Dacă ne raportăm la ceea ce înseamnă Uniunea Europeană, zona Europa de Vest, la un număr de câteva zeci de mii de infectări pe zi, câteva sute ajung în ATI şi acest număr este cumulativ. În valul 4, am ajuns la 2.000 de pacienţi în ATI şi UPU şi am ajuns să trimitem şi în străinătate. Este o dilemă dacă vom ajunge la formele severe ca în valul 4”, a afirmat medicul.
Despre modul în care se manifestă Omicron, medicul a spus că gripa este mult mai agresivă, cu simptome de debut mult mai rapide, cu febră mare, cu dureri musculare, pe când la această tulpină putem să fim asimptomatici:”Am testat rezidenţii noi care au venit, iar din 37 am depistat 4 asimptomatici”.