Medicul erou de la incendiul din Piatra Neamț: „Am început să mă pot mișca și să pot merge”
Medicul Cătălin Denciu, eroul care a intrat în foc pentru a-i salva pe pacienții din incendiul de la Piatra Neamț, începe să-și revină. Acesta a declarat că se recuperează și treptat și începe să se miște.
„Îmi amintesc că m-am trezit la terapie intensivă. Acolo au avut grijă de mine asistentele și fizioterapeuții. Pe 20 ianuarie am fost transferat la o unitate de terapie medie. Gradual, am început să mă pot mișca și să pot merge din nou. Astăzi pot să pedalez. Să îndoi brațele este încă dificil, așa că fac multe sesiuni de tratament cu fizioterapeuți pentru a învăța să îmi mișc din nou coatele. Recuperarea este departe de a fi încheiată, dar știu că trebuie să dau totul pentru a mă simți mai bine. Voi continua să muncesc pentru a reuși”, a spus Cătălin Denciu de pe patul de spital din Belgia.
Cătălin Denciu traversează o perioadă de recuperare, fiind asistat de soția sa și de echipa medicală din Belgia, unde va rămâne până când recuperarea va fi completă.
Incendiul de la Piatra Neamț a avut loc anul trecut, în noiembrie. În urma tragediei, 12 pacienți și-au pierdut viața. Cătălin Denciu, poreclit medicul erou, a intrat în flăcări și a încercat să îi salveze. Acesta a suferit arsuri de gradul doi și trei pe aproape jumătate din corp.
Pentru a primi îngrijiri, acesta a fost transferat la un spital militar din Bruxelles. Ulterior, a fost transferat la cel mai mare spital din capitala Belgiei pentru o recuperare completă.