Medicul Marius Dumitru: Suntem medici, motocicliști și  facem voluntariat

Publicat: 18 feb. 2024, 16:00, de Manuela Dumitru, în LIFESTYLE , ? cititori
Medicul Marius Dumitru: Suntem medici, motocicliști și  facem voluntariat

Motocicliștii, o categorie de risc  în trafic? Așa zic șoferii. Dar, dacă îi întrebi pe ei, răspunsul este nuanțat. ”Suntem un grup de medici motocicliști care vrem să învățăm să îi instruim sau să le spunem și celorlalți despre ce pot să facă sau, mai ales, ce pot să nu facă, adică, să nu facă rău unui coleg aflat în trafic sau în dificultate.”, declară medicul motociclist Marius Dumitru.

În trafic, apar din ce în ce mai mulți  motocicliști motivați de adrenalină, de puterea motoarelor și chiar de fițe mondene. Din cauza comportamentului unora dintre ei, în rândul șoferilor s-a instaurat o teamă. Dacă mai punem la socoteală și echipamentul special atât de necesar condusului pe două roti, teama este justificată, dar și invidia la pachet cu ideile preconcepute.

Paradoxal, în comparație cu unii șoferi, motocicliștii sunt foarte responsabili, ne spune Marius Dumitru: ”Facem foarte multe cursuri de conducere defensivă. Este bine chiar la început de sezon, după o iarnă în care noi nu mergem și ne mai amorțesc reflexele, mușchii, să începem cu un astfel de curs de reîmprospătare, pentru că aceasta este cheia unui comportament responsabil și preventiv. Într-un accident, nu ne facem rău doar nouă înșine. Provocăm rău și daune colaterale, cu leziuni grave.”

Șoferi versus motocicliști

Ce îi mai deosebește pe motocicliști de șoferi? Cu siguranță, spiritual de apartenență la o categorie socială pe care, din păcate, doar șoferii trabantiști o mai aveau. Din acest motiv, motociclișii se manifestă, mai ales în bine, imediat ce un coleg, un partener sau un simplu participant la trafic o cere. Sunt renumite exemplele de grupuri de motocicliști care se organizează foarte repede pentru a sari în ajutor atunci când cineva are nevoie. Că e vorba despre accidente în trafic sau despre cauze umanitare, cluburile de motocicliști participă la astfel de acțiuni.

Voluntariatul trebuie să fie corect

”Să faci voluntariat este cel mai frumos lucru în viața unui om. Să faci ceva fără să ai pretenții materiale asupra acelei prestații. Să faci ceva în ceea ce crezi și îl faci frumos, îl faci atent, îl faci corect. Voluntariatul trebuie să fie făcut corect. De exemplu, voluntariatului de prim ajutor, care, deși pare spontan, romantic, să spunem impulsiv, când avem timp sau când avem poftă, nu este așa. Repetabilitate? Da, avem  și funcționăm conform unui reglementat, unor proceduri, predate de către  specialiști  voluntarilor, periodic și sistematic.”, ne-a declarant medical Marius Dumitru

Detalii despre voluntariatul medicilor motocicliști puteți afla astăzi, de la ora 19.00, din podcastul Dialogurile Puterii, https://www.youtube.com/@PutereaTV, care va fi difuzat pe canalele online ale Ziarului Puterea