Mediul de afaceri se pregătește de austeritate în a doua parte a anului: restructurări și tăieri de bugete
A doua parte a anului 2022 îi va obliga pe liderii companiilor să adopte un plan de austeritate, în contextul creșterii accelerate a prețurilor la energie sau la carburanți, dar și pe fondul conflictului actual din Ucraina. Astfel, în unele industrii ar putea să se renunțe la bugetele de marketing sau la acordarea anumitor bonusuri angajaților și vor exista cazuri unde se va recurge chiar și la restructurări, conform unei analize a companiei de HR și transformare organizațională Arthur Hunt România.
Potrivit celor mai recente prognoze JP Morgan, PIB-ul economiei europene ar urma să crească în anul 2022 cu 3,2%, deși estimările anterioare conflictului din Ucraina arătau o creștere de 4,1%. Economia Rusiei ar avea însă cel mai mult de suferit, sub presiunea sancțiunilor fără precedent, și ar putea înregistra în acest an o scădere de 12,5% a Produsului Intern Brut.
În același timp, Europa de Vest vorbește despre o inflație de sub 5%, dar țara noastră ar putea avea o inflație cu două cifre, mai arată analiza Arthur Hunt România. Acest impact va fi resimțit mai ales în industrie, un contributor important la PIB-ul țării. De aceea, înainte de transformare, care este un proces complex și de lungă durată, companiile vor trece printr-o etapă de adaptare, care în primă fază va presupune înghețarea investițiilor și a costurilor. Tocmai de aceea, fondurile disponibile prin PNRR trebuie exploatate cu maximum de profesionalism și fără piedici birocratice, apreciază specialiștii Arthur Hunt.
„Problema în România este modul în care sunt făcute aceste restructurări, de obicei rapid și urât (<quick&dirty>), punându-se accent mai mult pe costuri și mai puțin pe impactul socio – emoțional. Unele dintre companii tratează acest proces corect – fie cu resurse interne, fie cu ajutorul serviciilor de consultanță, pentru a-și asigura în continuare reputația și integritatea pe termen lung, astfel încât să poată reatrage forță de muncă calificată dupa stabilizarea situației”, declară Sorin Roibu, Managing Partner Arthur Hunt România.
În prezent, afacerile cu expunere în zona de conflict sunt implicate în găsirea de soluții pentru angajații impactați direct sau reduc drastic costurile, pentru a minimiza pierderile din acele piețe. Din această perspectivă, managementul va fi unul de criză, iar managerii și liderii cu astfel de competențe trebuie securizați sau aduși în companii dacă nu există, apreciază specialiștii.
„Oportunitățile care pot apărea din relocarea afacerilor din Rusia sau Ucraina, vor da rezultatea abia în 2023, în special în domeniile agricol și auto. Programele de employer branding, leadership și dezvoltare de competențe noi ar trebui să primeze acum în companii”, consideră reprezentantul companiei.
Totodată, extrem de importantă este și vulnerabilitatea cibernetică, care afectează procesele de business și luni de zile în anumite cazuri, astfel încât o atenție sporită va fi în securizarea informațiilor prin implementarea de soluții, adesea costisitoare.