Mediul de business solicită statului român să amâne aplicarea amenzilor privind e-Factura. Infrastructura digitală de la ANAF e la pământ.
Mediul de afaceri din România cere o amânare de minim şase luni până când infrastructura digitală de la ANAF va fi funcţională complet. Sistemul RO e-Factura a generat cel mai mare haos din ultimul deceniu în mediul antreprenorial. Prin erorile în lanț din acest sistem prost organizat, statul român dă dovadă de incompetenţă în digitalizare
Infrastructura digitală a ANAF nu face faţă valului de documente.
Firma NextUp, una dintre principalele companii de software din România, care oferă soluţii de automatizare a trimiterii facturilor în SPV, spune că serverele ANAF nu sunt pregătite pentru a digera cantitatea enormă de informări şi documente pe care mediul privat le trimite în acest moment.
Gradul de adopţie e-Facturii este de doar 30%. Infrastructura digitală a ANAF nu face faţă valului de documente. Serverele se blochează în fiecare zi ore întregi. Mediul privat s-a adaptat, însă statul nu este pregătit pentru e-Factura. Serverele ANAF sunt indisponibile zile la rând şi nu receptează documentele transmise prin e-Factura de către contribuabili.
Firma NextUp a subliniat că statul eşuează din nou în a dezvolta o relaţie bună cu contribuabilii, învinovăţindu-i însă din nou pe aceştia pentru blocaje pe care el însuşi le-au creat, prin gestionarea rudimentară a programului e-Factura.
O amânare a amenzilor privind e-Factura până în 2025 – soluția realistă
NextUp, care este în contact direct cu peste 6.000 de antreprenori şi IMM-uri din întreaga ţară, impactate de noile schimbări, a înaintat o adresă oficială către Ministerul Finanţelor, prin care solicită statului să vină în întâmpinarea contribuabilului cu o infrastructură stabilă şi cu o capacitate adecvată pentru volumul mare de documente.
Conducerea firmei solicită statului român să amâne aplicarea amenzilor privind e-Factura, atât cât va fi nevoie, chiar şi 6 luni sau până în 2025 dacă va fi cazul, pentru a pune la punct o infrastructură digitală funcţională, nu una şubredă cum este acum.
Considerată de mulţi antreprenori o muncă în plus, transmiterea facturilor prin e-Factura are loc instantaneu cu softul potrivit. Completarea manuală a datelor pentru fiecare factură pe site-ul ANAF poate dura şi 10 de minute, în funcţie de numărul de linii de pe factură şi abilitatea utilizatorului de a completa datele necesare rapid.
Infrastructura digitală ANAF construită ca un labirint
Fără un soft viabil, acest lucru se desfăşoară în felul următor: pentru fiecare factură emisă, este necesară conversia din PDF în XML, apoi accesarea SPV şi încărcarea XML-ului în SPV.
De asemenea, trebuie accesat şi verificat des SPV pentru facturile aşteptate de la furnizori – fiecare factură va trebui descărcată în format XML şi apoi convertită în format PDF. Acest lucru îngreunează considerabil munca din firmele private.
În schimb, pozând în autoritate exigentă și competentă, ANAF are pretenția ca tot acest proces anevoios să fie efectuat în termen de 5 zile de la emiterea unei facturi, în caz contrar amenințând cu eventuale amenzi.
Mediul privat e pregătit pentru a trimite e-Factura, autoritățile nu
Experții companiei de software estimează că, dacă ANAF nu va rezolva problemele de digitalizare din curtea proprie, data de 1 aprilie nu este un termen realist pentru aplicarea amenzilor.
”Instituţiile statului nu s-au pregătit pentru sistemul RO e-Factură înainte ca acesta să devină obligatoriu pentru antreprenori. Ar fi fost normal ca statul să fi colaborat mai bine cu mediul de afaceri, înainte să ia această deciziei. Există consecinţe semnificative pe care antreprenorii le resimt în munca de zi cu zi în activitatea lor. Noi, din mediul privat, suntem pregătiţi pentru a trimite e-Factura. Antreprenorii trimit documentele la timp, însă acestea nu sunt receptate de serverele ANAF care sunt indisponibile ore întregi, zile la rând. Prin urmare, această amânare o cerem pentru a da şansa statului să se pregătească şi să nu mai facă teste pe spatele, timpul şi banii mediului privat. Statul este cel care are nevoie de timp să se pregătească, mediul privat este deja pregătit pentru e-Factura”, declară Roxana Epure, Managing Partner NextUp.
Fiscalitate haotică încă din primele luni ale anului 2024
Pentru a se adapta rapid, pentru a reduce nivelul de stres provocat de e-Factura şi pentru a evita posibile amenzi, cele mai multe firme din România folosesc un soft care transmite automat, din câteva click-uri, facturile în SPV.
În ciuda acestei adoptări masive, companiile se plâng că documentele nu ajung, de fapt, la ANAF din cauza problemelor tehnice care persistă în infrastructura instituţiei financiare.
Experții IT spun că, din cauza unor asemenea blocaje tehnice, ANAF este cel care a creat haos în primele luni ale anului, pentru că antreprenorii nu sunt obişnuiţi să aibă o relaţie directă cu statul – acest lucru se întâmpla până acum prin intermediul contabililor.
Prin această nouă abordare, conform căreia antreprenorul să fie în legătură directă cu ANAF prin SPV, au apărut o grămadă de termeni și detalii care trebuiau explicaţi înainte de lansarea sistemului e-Factura, pentru a preveni haosul care s-a creat în mediul privat.
Statul român trebuie să își rezolve propriile probleme cu digitalizarea
Cei de la NextUp apreciază că schimbarea infrastructurii ANAF nu este o chestiune care să se rezolve rapid și că cel mai inteligent ar fi fost să se fi rezolvat înainte ca acest sistem să intre în funcţie şi să fie obligatoriu.
Experții IT spun că nu exista o altă soluţie decât ca statul să îşi ia timp să rezolve aceste probleme şi să amâne obligativitatea de a amenda. O va putea face doar atunci când va reuși să se adapteze în mod profesionist la exigențele cerute de sistemul circuitului documentelor în mediul online.
În cazul în care statul român nu va rezolva propriile probleme cu digitalizarea, reprezentanţii NextUp sunt de părere că autoritățile vor fi nevoite să amâne aplicarea sancţiunilor în paşi, pe câteva luni, pe 3 luni, respectiv ulterior cu încă 3 luni, până când serverele ANAF vor fi complet pregătite să primească documente.