Mediul privat din Ungaria: Puțini angajatori au decis să impună angajaţilor vaccinarea
Multe companii mari din Ungaria au semnalat că nu profită de oportunitatea oferită de Guvern, și anume să impună vaccinarea angajaților. În mediul privat din această țară, puțini angajatori s-au decis la așa ceva.
Potrivit Nepszava, angajatorii din mediul privat sunt foarte precauţi și nu se grăbesc cu introducerea obligativităţii vaccinării angajaţilor, deși noua legislație permite acest lucru. Potrivit avocaţilor în dreptul muncii, cauza precauţiei este aceea că textul ordonanţei de guvern anunțată joia trecută și publicată câteva ore mai târziu în Monitorul Oficial din Ungaria este adesea inexact, iar companiile așteaptă eventualele clarificări pentru a evita luarea unor decizii ilegale.
Este foarte dificilă completarea forţei de muncă calificată
Pe de altă parte, asociațiile patronale explică reţinerea lor prin faptul că în multe domenii este foarte dificilă completarea forţei de muncă calificată care ar urma să plece sau să fie trimisă în concediu fără plată dacă refuză vaccinarea. Melinda Mészáros, preşedintele Federaţiei organizaţiilor sindicale Liga, a subliniat pentru Nepszava, că impunerea vaccinării angajaţilor este o decizie economică cu un puternic impact. De asemenea, a adăugat că există multe speculații cu privire la concediul fără plată de un an și la modalitățile în care va avea loc încetarea raporturilor de muncă, ca să nu mai vorbim că situația juridică este și mai precară în cazul utilizării tot mai mari a lucrătorilor temporari.
În cercul de interes al organizaţiilor sindicale care fac parte din Federaţia Liga nu există o societate care ar fi întrodus sau care vrea să întroducă vaccinarea obligatorie drept o condiţie a desfăşurării activităţii, a mai precizat preşedintele federaţiei sindicale.
Grupul de comunicare al băncii OTP a spus doar atât că încă mai studiază ordonanţa de guvern publicată. Compania Tesco Global, care este cel mai mare dintre marii angajatori ai comerţului cu amănuntul, având 13 mii de angajaţi, a semnalat că nu va impune obligativitatea vaccinării.