MedLife a achiziționat Centrul Medical Irina din Galați
Pe final de an, Grupul Medical MedLife, a mai făcut o achiziție prin care a preluat 76% din acțiunile companiei Expert Med Centrul Medical Irina din Galați. Prin această tranzacție, a cărei valoare nu a fost făcută publică, MedLife se extinde în zona Moldovei.
Expert Med Centrul Medical Irina a fost lansat în 1999, având peste 22 de ani de experiență pe piața serviciilor medicale private. În 2020, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 3,5 milioane lei. De serviciile Centrului Medical Irina vor beneficia atât pacienții rețelei Sfânta Maria, cât și cei ai Sistemului Medical MedLife
Centrul Medical Irina oferă servicii medicale integrate, precum servicii de ambulator, laborator, medicina muncii și radiologie, la cele mai bune standarde. Pacienții au posibilitatea de a efectua analize medicale complete în cadrul laboratorului clinic și au acces la cabinete de consultații cu peste 20 de specialități medicale, printre care ortopedie, chirurgie generală, chirurgie plastică, intervenții rapide pentru hemoroizi, obstetrică–ginecologie, gastroenterologie, urologie, interne, ORL, oftalmologie, cardiologie, pediatrie, medicină generală, medicină de familie, neurologie, psihiatrie, endocrinologie, dermatologie, pneumologie, alergologie, diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, oncologie.
Centrul Medical este în relații contractuale cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, pentru analize de laborator, ecografii, radiografii, DEXA, Diabet Zaharat Nutriție și Boli Metabolice, îngrijiri la domiciliu, și, de asemenea, cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. pentru analize de laborator.
„Sfânta Maria, cel de al doilea brand de servicii medicale parte a grupului MedLife, a fost fondat în urmă cu aproximativ 5 ani, timp în care s-a transformat într-o rețea națională de sănătate, prin care venim în întâmpinarea nevoilor românilor cu venituri mici și medii. Strategia noastră de extindere vizează dezvoltarea organică și prin achiziții a rețelei, orientându-ne, în principal, spre acoperirea orașelor sub 100.000 locuitori. Această nouă tranzacție înseamnă un pas important pentru consolidarea rețelei la nivelul Moldovei, Centrul Medical Irina devenind principalul furnizor de servicii medicale de medicina muncii al Sfânta Maria pe zona Brăila-Galați. În plus, grupul deține un laborator la Brăila, iar achiziția acestui nou business aduce cu sine oportunitatea de a crește organic, prin deschiderea în locație a unei clinici, având echipa de specialiști a Centrului Medical Irina din Galați și ținând cont de faptul că spațiul închiriat în prezent ne permite acest lucru”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group.