MedLife a preluat 60% din Medica Sibiu. Mai negociază 3-4 tranzacții în țară și două în străinătate
MedLife a preluat un pachet majoritar de 60% al companiei Medica Sibiu, unul dintre furnizorii importanți de servicii medicale private din județul Sibiu. Odată cu această achiziție, prima din 2021, MedLife își consolidează cea mai mare rețea de unități medicale private cu acoperire la nivel național.
Medica Sibiu activează pe piața de servicii medicale private încă din 2001 și are în componență o policlinică de mari dimensiuni, un laborator de analize medicale și un centrul de medicina muncii. Totodată, Medica Sibiu este unul dintre furnizorii aflaţi în contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate din Sibiu (CJAS), acoperind o gamă largă de analize de laborator și consultații medicale. Potrivit reprezentanților companiei, în 2020, Medica Sibiu a înregistrat o cifră de afaceri de 3,7 milioane de lei.
„Chiar dacă pandemia a recalibrat planurile de dezvoltare din ultimul an, dar și pe cele de anul în curs, așa cum am anunțat, continuăm planul de extindere și dezvoltare, păstrăm deschis programul de achiziții. Avem în derulare trei – patru discuții avansate în România și una – două în afara granițelor. În calitate de companie românească, listată la Bursa de Valori din București, vrem să dezvoltăm capitalul românesc, să îl ducem peste graniță și să ne consolidăm poziția la nivel regional”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group.
Prin preluarea Medica Sibiu, grupul MedLife ajunge la un portofoliu de 31 de companii achiziționate, ultima anunțată fiind grupul de farmacii CED Pharma. Totodată, prin această achiziție compania își consolidează cifra de afaceri proformă consolidată la nivel de grup și ajunge la valoarea de 252 milioane euro.