Mega Image retrage de pe piață un sortiment de cârnați care ar fi contaminat cu Salmonella
Mega Image a anunțat luni că retrage de pe piaţă un sortiment de cârnaţi în urma unei posibile contaminări cu Salmonella. Este vorba despre produsul DLL MINI CARNATI 125G, număr lot 541858 cu termen de valabilitate 20 aprilie 2022.
Lotul incriminat a fost distribuit în magazinele Mega Image Cobălcescu, Siseşti şi Barbu Văcărescu, toate din Bucureşti, şi Copou din Iaşi.
„Dorim să vă aducem la cunoştinţă că Mega Image a retras de la vânzare produsul: 28889 DLL MINI CARNATI 125G. Retragerea produsului de pe piaţă şi rechemarea acestuia de la consumatori au fost declanşate la solicitarea furnizorului, constatându-se posibila contaminare cu Salmonella. Toate produsele retrase urmează a fi distruse. Considerând că sănătatea consumatorilor este cea mai importantă, Mega Image solicită clienţilor să nu consume produsul cu lotul sus menţionat şi roagă cu amabilitate să le distrugă sau să le returneze la punctul de vânzare din care s-a achiziţionat produsul. Consumatorii sunt rugaţi să returneze produsul cu datele menţionate mai sus până la data de 14.02.2022”, precizează retailerul.