Megainvestiție de 745 milioane de lei într-un parc fotovoltaic de 130 ha în Giurgiu
Megainvestiţie de 745 milioane de lei în dezvoltarea unui parc fotovoltaic cu o capacitate de peste 130 MW și care se va întinde pe 130 ha în localitatea Bucşani, judeţul Giurgiu. Proiectul urmează să fie dezvoltat de un antreprenor britanic de origine indiană.
Este vorba de omul de afaceri britanic Dinesh Dhamija, fondatorul Cooper Beech Group, prezentă pe piețele din Europa şi India, care intră astfel în sectorul energiei regenerabile din România
Valoarea totală a investiţiei pentru centrala solară planificată de Dinesh Dhamija se estimează la peste 745 milioane de lei, din care peste 74 de milioane de lei sunt asigurate prin finanţarea acordată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Proiectul de 130 MWe a primit o valoare unitară a grantului de aproximativ 115.000 de euro pe MW, au precizat reprezentanții companiei.
Parcul fotovoltaic din Bucşani se va întinde pe o suprafaţă de 130 hectare. Investitorii estimează că centrala solară va avea o producţie anuală estimată de aproximativ 174 milioane de kilowatti-oră (kWh), ceea ce va fi suficient pentru a reduce emisiile de carbon cu 50.700 tone pe an.
„Parcul solar reprezintă prima fază a unui proiect mai amplu, având o capacitate cumulativă de 270 MWe şi o investiţie suplimentară de 820 de milioane de lei. Dorim să avem o capacitate totală de 270 MWe, prin intermediul căreia intenţionăm să aducem schimbări majore pe peisajul energetic din România şi să atingem o capacitate totală de aproape 1 GWe până în 2026″, a declarat Dinesh Dhamija.
Copper Beech Urban Development este specializată în producţia de energie electrică şi este o subsidiară a Copper Beech Group. Cu un portofoliu de investiţii în proiecte sustenabile din Europa şi India, compania joacă un rol important în administrarea şi conducerea celor mai importante întreprinderi din domeniul energiei solare şi hidrogenului din România.
Dinesh Dhamija este un antreprenor britanic de origine indiană, politician şi filantropist, El a fost ales în Parlamentul European în alegerile din 2019 pentru regiunea Londrei şi a ocupat această funcţie până la retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană.