Meningită la copii! Sfatul medicilor
La Spitalul de Boli Infecțioase ”Sf. Parascheva” din Iași a crescut numărul copiilor diagnosticați cu meningită virală, transmite dr. Florin Roșu, managerul acestei unități spitalicești.
Pentru evitarea complicațiilor, specialistul recomandă consultarea de urgență a medicului.
”Observăm o creştere a numărului de cazuri de meningită virală în rândul populaţiei pediatrice. Până în momentul de faţă am îngrijit un număr de patru pacienţi. Unul, în vârstă de 6 ani, a necesitat îngrijire de specialitate în terapie intensive”, spune dr. Florin Roșu, citat de DCnews.
Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț atrage atenția că, în prezent, la Spitalul de Boli Infecțioase Iași pacienții diagnosticați cu meningită și encefalită au revenit recent din concediu și ”au făcut baie în locuri necontrolate”.
Este vorba în primul rând despre piscine și ”agenții infecțioși” care se dezvoltă în bazine, subliniază prof. univ. dr. Dorobăț.
Meningitele sunt de cauze virale, bacteriene și fungice.
Specialiștii atrag atenția că meningita bacteriană este foarte gravă si reprezintă o urgență medicală. Dacă nu este tratată, poate provoca leziuni cerebrale severe sau poate determina bacteriemie, cu evoluție spre sepsis.
În general, meningita se manifestă cu durere de cap puternică, persistentă, gât înțepenit, febră, sensibilitate la lumină (fotofobie), vărsături și greață, crize convulsive.
În plus, bebelușii plâng și sunt iritabili, au febră, apetit scăzut și moleșeală.