Mersul trenurilor. CFR: Circulaţia feroviară este operaţională pe toate magistralele
Circulaţia feroviară este operaţională pe toate magistralele feroviare, cea a trenurilor pe anumite intervale de staţii fiind adaptată la condiţiile meteo, potrivit Campaniei Naţionale de Căi Ferate CFR SA.
„Pe nicio secţie de cale ferată nu sunt semnalate evenimente feroviare care să afecteze traficului feroviar. Singurele zone de pe reţea, unde trenurile circulă în condiţii speciale, sunt staţia Câmpina, unde circulaţia este monitorizată de personalul de specialitate, din cauza apelor care au ajuns la nivelul liniei de cale ferată şi intervalul de staţii Răstoliţa – Lunca Bradului unde trenurile circulă cu locomotive Diesel”, se transmite în comunicat.
Ca urmare a noilor avertizări de vreme severă, în majoritatea judeţelor ţării, personalul de specialitate din cadrul dispeceratelor de trafic urmăresc permanent evoluţia vremii şi vor adapta circulaţia trenurilor la condiţiile meteo.
În situaţia în care pe anumite intervale de staţii sau secţii de cale ferată sunt înregistrate deranjamente la linie, la alte componente ale infrastructurii sau nu sunt îndeplinite condiţiile optime de circulaţie, trenurile vor fi oprite temporar în staţiile adiacente zonei afectate, astfel încât personalul feroviar să poată interveni cu personal şi utilaje de specialitate, pentru remedierea oricărui deranjament.
„CFR SA le mulţumeşte călătorilor pentru înţelegere şi îi asigură că angajaţii de la calea ferată depun în continuare toate eforturile necesare şi intervin operativ pentru a asigura condiţii optime de trafic, pe calea ferată, indiferent de vreme”, se mai spune în comunicat.