Mersul trenurilor. Întârzieri în urma furtunilor de joi noapte: Arbori prăbușiți pe liniile de cale ferată
Mersul trenurilor este afectat din cauza furtunilor puternice din noaptea de joi spre vineri. Vântul a pus la pământ mai mulţi arbori care au căzut pe liniile de cale ferată.
Traficul feroviar a fost îngreunat în zona Iaşi, dar şi la Lehliu, două trenuri înregistrând întârzieri din cauza defecţiunilor.
Conform datelor furnizate, vineri dimineaţă, de către oficialii CFR SA, probleme au fost pe raza SRCF Iaşi, unde rafalele puternice de vânt au pus la pământ arbori care au căzut pe calea ferată, fiind necesară intervenţia cu cinci drezine pantograf şi personal feroviar pentru remedierea deranjamentelor înregistrare la linia de contact şi pentru îndepărtarea arborilor prăbuşiţi.
Tronsoanele afectate au fost Poiana Ilvei – Leşul Ilvei, Ilva Mare – Măgura Ilvei şi Iacobeni – Mestecăniş.
„Trenuri afectate în cursul nopţii: IR 1837 a înregistrat o întârziere de cca 190 de minute, staţionat pentru accesul drezinelor pantograf, cu care s-a acţionat între staţiile Poiana Ilvei – Leşul Ilvei şi Ilva Mare – Măgura Ilvei. Intervenţiile au impus înlocuirea firului de contact rupt de arborii prăbuşiţi, înlocuirea de izolatori (5), console (4), colectoare (2), tiranţi (7), port-fixatori (3), pendule (27) şi refacerea legăturilor electrice rupte. IR 1765 şi IR 1766 au circulat cu locomotive Diesel între staţiile Mestecăniş – Vatra Dornei”, precizează un comunicat al CFR SA.
Intervenţiile în zona Regionalei Iaşi au fost finalizate în jurul orei 3:20.
Vineri dimineaţă, traficul feroviar este afectat şi în zona staţiei CF Lehliu din cauza unui deranjament la sistemul de dirijarea electronică a trenurilor.
Trenurile care trebuie să tranziteze această staţie înregistrează întârzieri de 30-40 de minute.
Echipele de intervenţie lucrează pentru remediere şi repunere în funcţie a instalaţiei de centralizare electronică.