Mesaj de la Kovesi: „Deficitul de TVA din România se explică în mare parte prin fraudă”
Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European (EPPO), transmite că România are un deficit de TVA de peste 36%, aproape dublu față de alte state membre ale Uniunii Europene, care se explică în mare parte prin fraudă. „Cauza de impunitate, care a fost adoptată în România pentru infracțiunea de evaziune transmite mesajul „Fură cât de mulți bani poți din bugetul de stat și dacă cumva ești prins nu vei păți nimic!”, consideră ea.
Laura Codruța Kovesi a ținut un discurs-manifest în fața studenților de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în care a avertizat că „crima organizată este cea mai acută amenințare la adresa statului de drept din Europa și devine mai puternică prin fraudarea bugetului Uniunii Europene și a bugetelor naționale”.
Ea a amintit că doar anul trecut spre exemplu, Parchetul European a avut peste 1.900 de investigații, cu un prejudiciu total estimat mai mare de 19 miliarde euro, iar aproape 60% din aceste daune estimate au fost legate de frauda TVA, iar în marea majoritate a cazurilor, grupurile de criminalitate organizată au fost implicate.
Kovesi a amintit un caz legat de mafia italiană: „Să luăm exemplul cel mai recent al activității noastre, ancheta „Moby Dick”. În acest caz, Parchetul European investighează fraude în domeniul TVA, cu un prejudiciu de o jumătate de miliard de euro și cu implicarea puternică a mai multor grupuri mafiote. Potrivit anchetei noastre, persoane legate de mai multe clanuri mafiote (Camora și Cosa Nostra) au investit într-un sindicat infracțional, care a instituit un sistem de evaziune fiscală extrem de profitabil. 195 de persoane sunt anchetate, fiind implicate peste 400 de societăți. Infracțiunile au fost comise în mai multe țări din UE, inclusiv în Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Slovacia și Spania, precum și în țări din afara UE. Nivelul de complexitate și eficiență al acestui sindicat infracțional care comite fraude de tip carusel în domeniul TVA este fără precedent. Metodele mafiote – inclusiv violența – par să fi fost utilizate și pentru soluționarea conflictelor apărute în cadrul sindicatului infracțional între membrii diferitelor organizații criminale. Pentru a recupera prejudiciile cauzate, am executat un ordin de sechestrare a bunurilor în valoare de peste 520 milioane EUR”, a spus ea.
Conform estimărilor Europol, la nivelul Uniunii Europene, 50 de miliarde de Euro se pierd anual prin frauda cu TVA, a amintit Kovesi.
Dacă discutăm de România, ultimul raport al Comisiei Europene arată un deficit de TVA de peste 36%, aproape dublu față de alte state membre, ceea ce înseamnă că mai mult de o treime din ceea ce statul ar trebui să colecteze ca TVA se pierde, iar acest deficit se explică în mare parte prin fraudă.
Șefa EPPO afirmă că de cele multe ori autoritățile financiare naționale tolerează frauda cu TVA și nu sunt atât de dispuse să lupte cu acest fenomen. „Doar așa se pot explica anumite modificări legislative, cum ar fi adoptarea unei cauze de impunitate pentru comiterea infracțiunii evaziunii fiscale în România”, a subliniat Kovesi.
„Care este mesajul adoptând o astfel cauză de impunitate? Fură cât de mulți bani poți din bugetul de stat, ori de câte ori poți și dacă cumva ești prins nu vei păți nimic! Cel mult dai o parte din bani înapoi pentru a acoperi prejudiciul pentru ultima fraudă”, a declarat Laura Codruța Kovesi.