Mesajul prim-ministrului Nicolae Ciucă, cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei: „Pace, democrație, solidaritate!”
Mai mult ca oricând, marea familie a Francofoniei trebuie să dea dovadă de solidaritate pentru a face față gravelor provocări din spațiul francofon, precum oribilul război de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, situația umanitară tragică generată de acesta sau deficitul de securitate și amenințarea terorismului în Africa Saheliană, a transmis duminică prim-ministrul României, Nicolae Ciucă.
„În aceste vremuri dificile, apărarea și păstrarea valorilor comune ale Francofoniei – precum pacea, democrația și solidaritatea, bazate pe respectarea dreptului internațional și a cooperării multilaterale, respectarea drepturilor omului și dezvoltarea durabilă – devin primordiale.
Felicit francofonii din România, care dau dovadă de o determinare și un dinamism extraordinar în înrădăcinarea folosirii limbii franceze în inimile generațiilor viitoare. Francofonia în România, o țară în care limba franceză nu este o limbă oficială, ci o limbă a inimii, este un excelent exemplu de succes și reprezintă un punct forte pentru francofonia științifică internațională, susținută de o rețea cu 116 filiere universitare francofone în România”, a transmis Ciucă.
Premierul a adăugat la final și un scurt mesaj în limba franceză: „Au nom du Gouvernement de la Roumanie, je vous souhaite une excellente célébration de cette Journée internationale de la Francophonie, dans un esprit de solidarité avec tous les francophones à travers le monde”.