Meteo: Cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, până luni seară
Un număr de 22 de judeţe din Transilvania, Maramureş şi din zona montană se vor afla, până luni seară, sub avertizare Cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben valabilă luni, între orele 13.00 şi 21.00, în judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara şi în unele zone ale judeţelor Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.
„În intervalul menţionat, în Transilvania, Maramureş şi local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări ale vântului şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp”, au transmis meteorologii.
Astfel de fenomene vor fi, pe arii restrânse, şi în restul teritoriului.