Meteorologii ANM anunță o toamnă cum n-am avut de mult timp
Meteorologii ANM au emis prognoza pentru următoarele 4 săptămâni, iar debutul toamnei se anunță a fi ”ca pe vremuri”.
Vremea se va răci și nu vom mai avea zile de vară în septembrie, iar în majoritatea regiunilor țării vom avea parte de ploi consistente. Practic, vom avea parte de o toamnă normală, spre deosebire de alți ani când aveam fie temperaturi crescute în plină toamnă, fie deficit de precipitații, prognozează ANM.
Săptămâna 09.09.2024 – 16.09.202
Valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile estice, dar mai ales în cele nord-estice, iar în regiunile vestice şi sud-vestice vor fi mai coborâte decât cele normale. În restul teritoriului temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele specifice.
Regimul pluviometric va fi excedentar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile vestice şi la munte.
Săptămâna 16.09.2024 – 23.09.2024
Temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării, posibil uşor mai coborâte în extremitatea de vest a ţării.
Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi excedentare în toate regiunile.
Săptămâna 23.09.2024 – 30.09.2024
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.
Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.
Săptămâna 30.09.2024 – 07.10.2024
Mediile valorilor termice vor în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval în toate regiunile.