Metoda prin care bazele sportive gestionate de stat ar putea fi deschise publicului
Regulamentul de închiriere al bazelor sportive gestionate de instituții ale statului ar putea fi publice, permițând astfel accesul larg.
Proiectul de lege ce prevede acest fapt are la bază o analiză a Curții de Conturi despre modul de administrare a celor 227 de baze sportive deținute de statul român, prin diferite instituții. Din analiză reiese că bazele sportive au fost de multe ori folosite ineficient sau sunt utilizate în alte scopuri, precum și faptul că fondurile alocate pentru întreținerea, repararea sau modernizarea acestora sunt insuficiente.
„Prin inițiativa depusă, obligăm administratorii bazelor sportive să aibă un regulament de închiriere care să fie public, să facă publice tarifele de închiriere, precum și entitățile care utilizează infrastructura sportivă. În caz contrar vor fi sancționați cu amenzi. Cum arată, de fapt, situația actuală? Administratori care dispun de aceste resurse după bunul plac și infrastructură sportivă construită din taxele și impozitele românilor, fără ca aceștia să aibă unde să facă sport. A venit momentul să oprim aceste abuzuri și să revenim la normalitate. Vom rezolva, astfel, problema accesului la bazele sportive, problemă de care s-au lovit toți românii, inclusiv eu. Porți închise pentru săli și terenuri de sport sau bazine, fără măcar ca cetățenii să știe de ce și fără să-și asume cineva vreodată răspunderea”, declară deputatul USR Brian Cristian, inițiator al modificării legislative.
Proiectul presupune completarea Legii Educației fizice și sportului cu un nou alineat: „Administratorii bazelor şi/sau instalaţiilor sportive, indiferent că fac parte din domeniul public sau privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, au obligaţia de a afişa, la începutul fiecărei luni, în loc public, la sediul bazei şi/sau instalaţiei sportive, şi pe siteul propriu, după caz, următoarele informaţii: Regulamentul pentru închirierea bazei şi/sau instalaţiei sportive, tarifele pentru închiriere, numele persoanei fizice, a persoanei juridice, precum şi numele structurii sportive care a închiriat un interval orar recurent, cu menţionarea sportului practicat, a datei rezervării şi a perioadei pentru care s-a făcut închirierea”.