Metrou a la Cluj: Guvernul susține proiectul primarului Boc
Premierul Ludovic Orban a declarat marți, 22.09. a.c., că Guvernul, alături de Ministerul Transporturilor, susține realizarea unui metrou la Cluj-Napoca, precizând că proiectul este unul important și curajos.
„Avem un proiect important, curajos, în care cred că puţină lume crede, şi aici mă refer la metrou, dar sunt aici ca să vă garantez o implicare totală a Guvernului, alături de Primăria municipiului Cluj-Napoca, în realizarea acestui obiectiv, care este extrem de important şi de util. Traficul în Cluj a atins nişte indicatori care fac necesară, eficientă şi utilă realizarea unei investiţii. În prima fază, o linie de metrou pe o lungime de 16 kilometri. Sigur că ulterioare dezvoltări urmează să fie discutate, dar în ceea ce ne priveşte, Guvernul susţine acest proiect”, a declarat prim-ministrul Orban într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca.
Premierul a mai spus că Executivul, într-un parteneriat cu Primăria municipiului Cluj-Napoca și cu Consiliul Județean Cluj, va susține toate proiectele de investiții importante din județ.
Dintre aceste proiecte, premierul a amintit centura metropolitană a Clujului, trenul metropolitan care utilizează infrastructura feroviară, spitalul regional Cluj de la Floreşti, spitalul pentru copii şi dezvoltarea aeroportului.
Lucian Bode: Proiectul de metrou este primul care va implementat într-un alt oraş decât Bucureşti.
De asemenea, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, susține că trei proiecte din județul Cluj, în valoare totală de peste trei miliarde de euro, ar putea fi finanțate prin Planul Național de Recuperare și Reziliență.
„Sunt îndeplinite cele trei condiţii obligatorii: să fie semnat contactul până în 2022, să fie recepţionată lucrarea până în 2026 şi să îndeplinească condiţiile de mediu şi digitalizare. Aici sunt convins că proiecte precum drumul trans-regio Gilău – Apahida, electrificarea liniei de cale ferată de la Cluj la Episcopie, cu toate proiectele conexe, respectiv metroul şi trenul metropolitan sunt proiecte de peste trei miliarde de euro, care îşi vor găsi finanţarea în Planul Naţional de Recuperare şi Rezilienţă”, a precizat Lucian Bode în cadrul unei conferinţe.
Cât despre metroul din Cluj, conform ministrului, acesta ar urma să aibă în primă fază 16 kilometri lungime. Bode a subliniat faptul că acesta ar fi primul metrou într-un alt oraș decât Capitala.
„Municipiul Cluj a demonstrat în ultimii ani o orientare în direcţia mobilităţii urbane durabile, putând fi considerat în acest sens un model între oraşele din România. De aceea, proiectul de metrou este primul care va implementat într-un alt oraş decât Bucureşti”, a mai precizat Bode.
Emil Boc: La starea de congestie a Clujului, metroul este soluția
Primarul Clujului, Emil Boc, a semnat pe 24 aprilie contractul pentru realizarea studiilor de prefezabilitate și fezabilitate pentru metroul și trenul metropolitan de la Cluj-Napoca, în valoare de 35,9 milioane lei.
„Am semnat contractul pentru realizarea studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate pentru metrou şi trenul metropolitan, valoarea acestuia fiind de 35,9 de milioane de lei (7,4 milioane de euro). După parcurgerea acesteia va urma etapa finală, şi anume licitaţia pentru proiectarea şi executarea metroului şi trenului metropolitan. Este cel mai important proiect de mobilitate din istoria Clujului, care urmăreşte dezvoltarea zonei metropolitane Cluj. Este un proiect despre viitorul Clujului. La starea de congestie a Clujului, metroul este soluţia”, spunea Boc pe atunci.