21:38 • Internațional
Metroul din Paris: Omagiu adus Reginei Elisabetei a II-a
Metroul din Paris aduce un omagiu Reginei cu panouri dispuse special în stația George al V-lea – numele bunicului suveranei – în timpul funeraliilor, a anunțat conducerea transporturilor publice pariziene, transmite AFP.
Ne alăturăm în această zi printr-un panou în stația George al V-lea pe linia întâi, pe care este inscripționat ”Elisabeth II 1926-2022”, a precizat purtătorul de cuvânt al RATP.
Trei panouri ”George V” vor fi dispuse în alte stații care vor fi retrase luni seară. Aceste panouri sunt montate în timpul funeraliilor de stat ale Reginei, la care participă sute de demnitari străini și capete încoronate.
Stația ”George V”, din vestul Parisului, poartă numele suveranului care condus Regatul Unit între 1910 și 1936. Fii săi au fost la tron: Eduard al VIII-lea și George al VI-lea, acesta din urmă fiind tatăl viitoarei Elisabeta a II-a.