„Mi-am dat seama că mica mea lume e complicată”. Selena Gomez are nevoie de ajutor

Publicat: 10 ian. 2022, 22:30, de Eliza Popa, în LIFESTYLE , ? cititori
„Mi-am dat seama că mica mea lume e complicată”. Selena Gomez are nevoie de ajutor
Selena-Gomez

În ultimii doi ani, Selena Gomez a fost preocupată mai mult de sănătatea sa mintală decât de orice altceva. În 2018, artista a suferit o cădere emoțională care a trimis-o la terapie, pentru a învăța să gestioneze mai bine depresia și anxietatea.

„Mi-am dat seama că mica mea lume este complicată, dar că imaginea de ansamblu este mult mai mare decât lucrurile pe care le am eu de înfruntat. Am probleme cu depresia și anxietatea și mi-a fost greu să fiu eu”, și-a început cântăreața mărturisirile pe rețele și în interviuri. Inițial, Selena s-a ferit să vorbească despre problemele sale pe social media pentru că a considerat că se află oricum într-o poziție privilegiată și că are o viață confortabilă și bună. Și-a dat seama, pe parcursul propriei lupte cu depresia, că o pauză de la rețelele sociale i-ar prinde bine.

Ce a povestit pentru InStyle

Pe lângă renunțarea la timpul petrecut pe internet, Selena a apelat și la terapie, ceea ce a ajutat-o să găsească un echilibru. „Îmi place să fiu alături de prietenii mei, dar trebuie să mă asigur că eu sunt ok pentru a putea fi bine pentru alți oameni”, a povestit Selena Gomez pentru revista InStyle, mărturisind și că a devenit mult mai deschisă în a aborda astfel de subiecte precum depresia și anxietatea.