Mi-e dor…

Mi-e dor, mi-e dor… Mi-e dor, atât de dor… Mi-e dor, atât de dor îmi e… Mi-e dor de atât de multe… De atât de frumoase… De atât de senine… De atât de depărtate. De… Nici nu contează că sunt lucruri.

Sau întâmplări. Şi oameni. Ori vremuri. Da, şi trăiri. Sau stări. Şi sentimente. Şi idei. De gânduri neînnegurate mi-e dor. De puritatea cerului iţit din flori de albăstrele asupră-ne. De zâmbete nedecorticate de coaja sufletului. De joaca nebună de-a viaţa. Şi de liniştea de dinaintea furtunii.

Şi de soarele blând care ne îmbrăţişa tandru şi delicat. Mi-e dor… Atât de dor… Mi-e dor de aerul curat pe care ştiam şi puteam să-l respir. Şi de pajiştea înflorită în asfinţit de gând. Şi de lacrimi nesfidate de amărăciune. Şi de secundele de lună plină. Şi de inima mea dată în pârg, ca o livadă cu mere roşii.

Mi-e dor, atât de dor… Mi-e dor de pace şi de înalt. De armonia vieţii cu mine. Şi a mea cu ea. Şi a mea cu toţi. Mi-e dor de speranţa nenăruită în abisuri. De iertarea deplină a clipei. Şi a faptei. Şi a faptului că… De cărăruia ascunsă privirilor străine, care mă scotea mereu la liman, mi-e dor. De unda începutului de zi. Şi de noapte. Şi de clipă. Şi de eternitate. De visuri senine şi de vise năclăite, mi-e dor.

De suflete limpezi şi de ochi clari. De frunţi nebrobonite de griji perfide. Mi-e dor de trecut. Şi de prezent. Şi mi-e dor de ce vreau să vină în viitor. Mi-e dor de amurguri revigorante. Mi-e dor, atât de dor… Mi-e dor de începuturi care nu mai încep odată, din păcate. Mi-e dor de drepturi şi de îndatoriri. Atât de dor îmi e!… De picuri de vrajă mi-e dor. Şi de pâraie de cleştar care izvorăsc din înaltul inimii.

De potirul cu nectar mi-e dor. Şi de străvezimea curcubeului. Mi-e dor de mistere şi de rugăciuni. De sete şi de foame mi-e dor. De bucurii şi de realizări. De nemurirea veşniciei atârnate de pleoapă. Şi de suavitatea razelor de stele. De iluzii fără deşertăciune. De flăcări care iluminează, dar nu ard. Mi-e dor, atât de dor… De ploaie caldă şi binefăcătoare mi-e dor. De legătura lumii cu mine şi a mea cu ea.

De cântece susurate pe sub streşini. De schimbări care nu mai vin mi-e dor. De răstigniri, urmate de învieri mi-e dor. De Dumnezeu mi-e dor. Şi de raiul meu. Şi de viaţa furată, cred. Pierdută, poate. Rătăcită, mă gândesc.

Of, mi-e dor, atât de dor… Mi-e dor de vară. Deși, încă e vară. Mi-e dor de soare. Dar norii îl înghit hămesiţi. Mi-e dor de miresme de răsărituri. Însă vântul le poartă departe, deoparte. Mi-e dor de trandafiri însângeraţi, dar toamna care stă la orizont le cerne haotic petalele.

Mi-e, cred, mai presus de tot şi de orice, dor de mine. Cea care am fost. Cea care eram. Cea care puteam. Cea care voiam. Cea care ştiam. Cea care trăiam. Cea care visam. Cea care nu mai sunt. Cea care aveam chei. Cea care… Mi-e dor, atât de dor… Mi-e dor de mă dor toate. Mi-e dor, atât de dor… Mi-e dor… De mine, de vară, de soare, de linişte, de stări, de înalt, de viaţă. Mi-e dor, atât de dor… Mi-e dor, mi-e dor… Mi-e dor..