Michelle Obama se teme de rezultatul alegerilor din SUA
Michelle Obama se teme de rezultatul alegerilor din SUA programate în decembrie anul acesta. Fosta primă doamnă și-a enunțat temerile într-un podcast la care a participat. Ea spune despre alegerile prezidențiale că o sperie pentru că sunt fapte ce nu pot fi controlate.
”Ce se va întâmpla la următoarele alegeri? Sunt îngrozită de ceea ce s-ar putea întâmpla, pentru că liderii noștri contează. Pe cine alegem, cine vorbește în numele nostru, cine deține acea tribună, ne afectează în moduri pe care uneori cred că oamenii le consideră de la sine înțelese”, a spus Michelle Obama în podcast.
Declarațiile acesteia vin în contextul alegerilor prezidențiale de anul acesta. În ultima perioadă, Joe Biden și-a intensificat campania electorală. Conform sondajelor din SUA, acesta este în strânsă competiție cu fostul președinte Donald Trump.
Tot fosta primă doamnă sugerează că există o dublă măsură în ceea ce privește problemele legale ale lui Donald Trump.
”Alți oameni pot fi puși sub acuzare de mai multe ori și totuși să candideze. Bărbații de culoare nu pot. Trebuie doar să înveți să fii bun. Și, în cele din urmă, beneficiezi de această rezistență suplimentară”, a spus Michelle Obama, fosta primă doamnă, conform CNN.