Mihaela Horga: Am convingeri de dreapta. Cred cu tărie în dezvoltarea, prosperitatea și formarea unei clase de mijloc autentice în România
Am demisionat din funcția de vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară și voi candida la Senat în județul Giurgiu, cu sprijinul colegilor mei din organizația PNL Giurgiu, cărora le mulțumesc. Este o revenire emoționantă în echipa PNL Giurgiu, alături de care am avut atâtea realizări.
Am făcut parte timp de 18 ani dintr-un singur partid, Partidul Național Liberal, cu o pauză de aproape un an de zile în care am activat la ASF și nu am făcut politică.
Am convingeri de dreapta. Cred cu tărie că dezvoltarea, prosperitatea și formarea unei clase de mijloc autentice în România sunt strâns legate de politicile de dreapta. Este crucial să reafirmăm aceste valori, mai ales că se tot resuscitează iluzia “binefacerilor” pe care politicile de stânga le-ar aduce pentru cetățeni. De fapt, răspunsul l-a dat Margaret Thatcher, fost premier al Marii Britanii: ”Problema socialiștilor este că, la un moment dat, se termină banii altora”, scrie Mihaela Horga, pe pagina sa de Facebook.
Politicile de stânga nu duc la dezvoltare. Dezvoltarea vine prin investiții. Economia de piață, inițiativa economică și antreprenoriatul sunt cruciale pentru creșterea economică și bunăstarea generală.
Libertatea economică și investițiile sunt esențiale pentru a stimula inovația și pentru a crea locuri de muncă durabile.
De asemenea, competitivitatea economică a României pe plan internațional depinde de capacitatea noastră de a adopta politici în Parlament care să susțină aceste valori.
Evident, este important să stabilești o direcție, dar este important să ai și știința de a parcurge acest drum.
Sunt economist și cadru universitar la ASE. Beneficiez acum și de experiența dobândită într-o funcție executivă la ASF, mandat în care am avut realizări importante. Am dovedit că se pot face lucruri bune și într-un timp scurt, de zece luni de zile. Am avut privilegiul de a lucra alături de o echipă remarcabilă de profesioniști. Împreună, am reușit să facem pași importanți pentru modernizarea legislației pieței de capital din România, un efort esențial pentru dezvoltarea economică a țării. Am deblocat proiecte esențiale uitate în sertare, punând accent pe rapiditate și calitate, organizând consultări cu toate părțile interesate. Mediul de afaceri a apreciat în mod deosebit aceste eforturi, recunoscând importanța lor.
Voi avea în continuare proiecte pentru dezvoltarea piețelor financiare non bancare, în special în ceea ce privește dezvoltarea pieței de capital, a fondurilor de pensii, dezvoltarea industriei fondurilor de investiții în România.
După ce voi fi aleasă, voi face parte din Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat, valorificând și experiența acumulată la ASF.
Am demonstrat la ASF că schimbările benefice sunt posibile într-un timp scurt, atunci când există determinare, cooperare și, mai ales, bune intenții.
Ordonanța de urgență aprobată în iunie de Guvernul României, pe baza propunerii ASF, ne permite să protejăm cetățenii de fraudele financiare online și să creștem accesul la piața de capital pentru autoritățile locale și IMM-uri.
Senatul a aprobat recent proiectul de lege de modificare a Legii 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață. Proiectul, elaborat de ASF și coordonat de mine, este important pentru piața de capital. Aprobarea proiectului va consolida piața de capital din România, va crește protecția investitorilor și va facilita accesul companiilor la capital, având efecte benefice pentru dezvoltarea economiei.
Am pregătit îmbunătățirea substanțială a legislației fondurilor de investiții, pentru a dezvolta această industrie care are efect direct multiplicator în economiei prin finanțarea companiilor românești.
În ceea ce privește fondurile de investiții, s-a ajuns la un număr record de investitori de 827.000, de la 600.000 anul trecut.
Am făcut in câteva luni niște transformări așteptate de ani de zile pentru dezvoltarea pieței de capital. Rămân dedicată acestui obiectiv, așa cum am fost și în mandatul de deputat, când am inițiat legea care încurajează micii investitori printr-o fiscalitate prietenoasă, prevăzând reținerea la sursă a impozitului și cote mai mici pentru câștigurile din investiții financiare: 1% pentru deținerile mai mari de un an și 3% pentru cele mai mici de un an, față de 10% anterior.
La finele lunii iunie, numărul investitorilor la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 202.377, depășind pentru prima dată pragul de 200.000. Această creștere este de 26,9% față de aceeași perioadă a anului trecut, când erau 159.513 investitori, dintre care 37.494 dețineau exclusiv titluri de stat.
Tot în perioada în care eram deputat, am inițiat un proiect de lege potrivit căruia impozitul pe dividende nu se va mai aplica dividendelor încasate de fondurile de pensii administrate privat și de fondurile de pensii facultative, această măsură fiind în interesul participanților la aceste fonduri. Am luptat pentru contribuții mai mari la Pilonul II de pensii în favoarea beneficiarilor, pentru că românii merită să se bucure de economiile lor la bătrânețe. Am depus amendamente pentru scăderea taxării muncii, o modalitate sigură de creștere a veniturilor pentru cetățeni.