Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, ar putea rămâne fără sprijin politic

Publicat: 24 iun. 2023, 18:44, de Victor Scarlat, în News , ? cititori
Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, ar putea rămâne fără sprijin politic

Biroul Politic Județean al Partidului Național Liberal (PNL) Constanța a convocat, sâmbătă, Colegiul Director Judeţean (CDJ) cu propunerea de retragere a sprijinului politic acordat președintelui Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.

La întrunire a fost analizată atitudinea lui Mihai Lupu în funcția pe care o deține, inclusiv incidentul în care a amenințat un polițist local, precum și toate acuzațiile care i se aduc. În același timp, s-au luat în considerare comportamentele sale anterioare, începând cu preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean, potrivit Ctnews.ro.

 „Nu suntem, nu putem fi de acord cu comportamente care se abat de la aceste principii, mai ales când acestea vin din partea unor persoane care au fost desemnate în funcții de conducere. Ar trebui să fie primele care dau un exemplu pozitiv”, a declarat Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța.

Conducerea PNL Constanța a precizat că retragerea sprijinului politic pentru președintele Consiliului Județean nu va afecta implementarea proiectelor de dezvoltare ale județului.

„Timpul și cifrele au dovedit că avem cei mai performanți primari din județul Constanța. Am discutat cu aceștia, cu toți colegii din partid și vă pot asigura că actul administrativ al primarilor nu va avea de suferit. Vom continua să schimbăm în bine fața localităților, să investim, să atragem fonduri europene, să dezvoltam acest județ”, a mai spus Bogdan Huțucă.

Conducerea PNL s-a scuzat față de cei afectați de comportamentul lui Mihai Lupu, reamintind faptul că acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție, în calitate de cetățean al României.