Mihai Tudose: S-a stabilit data alegerilor, acum e o problemă de ce e foarte departe; Candidatuul – stabilit clar
Președintele Consiliului Național al PSD, Mihai Tudose, consideră că data alegerilor nu este foarte departe. El a subliniat că s-a stabilit „clar” cine este candidatul comun.
„Și în protocolul coaliţiei, domnul Crin Antonescu este candidatul nostru comun. S-a stabilit data alegerilor, acum am înţeles că e o problemă, că de ce este foarte departe. (…) Nu e foarte departe, dacă era săptămâna viitoare, întrebarea era dar unde se grăbesc ei, de ce vor să scape, de ce, nu ştiu când. Evident că ar trebui să ţinem cont şi de sărbătorile religioase, care sunt în această primăvară”, a declarat Tudose la sediul PSD.
Mihai Tudose amintește procedura care va urma: „Certitudinea este când apare în Monitorul Oficial. Deocamdată, aseară, ieri, s-a stabilit această dată la nivel guvernamental, fiindcă este atributul Guvernului să stabilească acest lucru, dar cu acordul coaliției”.
El a precizat că s-a stabilit foarte clar că, în ceea ce priveşte candidatul comun, acesta nu poate fi unul dintre preşedinţii celor două partide.
„Am stabilit că avem candidat comun, da?”, a declarat Tudose.
Întrebat de ce se mai fac sondaje în acest caz, Tudose a spus că „pentru starea de spirit a populației”.
„Nu facem un sondaj dacă Crin Antonescu e frumos sau nu, e înalt sau scund, şi aşa mai departe. Este, practic, un studiu mare, că de asta şi durează mult, să vedem şi starea de spirit a populaţiei, să vedem care sunt problemele reale ale populaţiei”, a explicat el.