Mihaiela Iorga-Moraru și Ionuț Ardeleanu, noii șefi cheie de la DNA
Anunțul de azi al Ministerului Justiției privind numirea noilor șefi ai secțiilor cheie din DNA, DIICOT și Parchetul General, a evidențiat ocuparea unor posturi de către doi procurori cu greutate: Mihaiela Iorga Moraru și Ionuț Ardeleanu.
Ministerul Justiției, condus de către Alina Gorghiu, ne-a anunțat că a selectat și a propus spre promulgare președintelului Klaus Iohannis, numirea unor procurori care vor ocupa funcții cheie la DNA, DIICOT și Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Printre cele mai importante numiri se numără cea pentru funcția de procuror-șef de secție al Secției de combatere a corupției în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, a doamnei procuror Mihaiela Iorga-Moraru. De asemenea, o altă numire cheie este cea pentru funcția de procuror-șef de secție al Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, a procurorului Ionuț Ardeleanu. Totodată, pentru funcția de procuror-șef de secție al Secției judiciare penale în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, a fost propusă doamna procuror Marinela Mincă.
Ce dosare grele a instrumentat Mihaiela Iorga-Moraru
Procurorul Mihaiela-Iorga Moraru a instrumentat dosare deosebit de complexe în perioada cât a activat la DNA. Ea a obținut condamnări de răsunet față de persoane considerate aproape intangibile, cum ar fi Adrian Năstase și alții, în dosarul Trofeul Calității, Victor Babiuc, George Becali, generalul Dumitru Cioflina-fost șef al Statului Major al Armatei și alții, în dosarul schimbului de terenuri, Dorin Cocoș, Gheorghe Ștefan, fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu și alții în dosarul Microsoft, iar lista ar putea continua cu multe alte nume „grele”. Același procuror, Mihaiela Iorga-Moraru a avut „meciuri” grele cu Laura Codruța Kovesi, dar permanent a confirmat, indiferent de locul unde și-a desfășurat activitatea, inclusiv la SIIJ, unde a obținut arestarea preventivă a judecătoarei Ana-Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava. Despre Ionuț Ardeleanu se știe că a fost implicat în mușamalizarea dosarului privind defrișările din Maramureș.