Mijloacele de transport rutier de mărfuri, controlate în comun de AVR şi ISCTR

Publicat: 27 ian. 2024, 18:34, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL , ? cititori
Mijloacele de transport rutier de mărfuri, controlate în comun de AVR şi ISCTR

Inspectorii Autorităţii Vamale Române (AVR) şi reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) au încheiat un protocol de colaborare care vizează efectuarea unor misiuni comune de verificare în trafic a mijloacelor de transport rutier de mărfuri.

„Protocolul de colaborare semnat pe 25 ianuarie reprezintă un pas important în prevenirea fraudei vamale şi a evaziunii fiscale, necesitatea lui apărând şi în contextul obligativităţii utilizării sistemului naţional RO e-Transport. Lucrătorii echipelor mobile din cadrul autorităţii vamale au acum cadrul necesar pentru organizarea de acţiuni comune cu reprezentanţii ISCTR pentru verificarea greutăţii mijloacelor de transport rutier de mărfuri şi pentru a se asigura că greutatea din declaraţia vamală corespunde cu cea constatată pe teren. În caz contrar, se vor aplica măsurile legale în vigoare pentru declararea eronată, inclusiv calcularea taxele datorate bugetului consolidat al statului”, a declarat preşedintele AVR, Marcel Simion Mutescu.

Protocolul prevede că, în cadrul misiunilor comune de verificare în trafic, mijloacele de transport rutier de mărfuri vor fi oprite în locuri amenajate, unde inspectorii de trafic rutier din cadrul ISCTR au instalate cântare electronice.

„În situaţia în care, ca urmare a cântăririi, se constată diferenţe privind greutatea declarată şi cea constatată, reprezentanţii ISCTR vor pune la dispoziţia lucrătorilor vamali informaţii privind greutatea brută şi netă a vehiculului, precum şi greutatea pe osii, dar şi bonurile de cântar în scopul instrumentării şi fundamentării investigaţiilor cu privire la săvârşirea unor fapte care contravin legislaţiei în vigoare în domeniul vamal sau fiscal de către reprezentanţi AVR”, se arată într-un comunicat al AVR.