Milano asaltat de Omicron, a cincea variantă
Deși, părea că planeta a scăpat de Covid, el bântuie din nou, în formă serioasă, prin lume. Spitalele din Milano – deci, tot Lombardia, unde a fost începutul pandemiei în 2020, căci, na, criminalul se întoarce mereu la locul faptei – sunt din nou sub presiune din cauza acestui virus.
Este vorba despre cea de-a cincea variantă de Omicron. La spitalele Niguarda și Policlinico nu mai sunt paturi libere la secțiile de boli infecțioase, iar la primiri urgențe San Paolo e tot mai greu să găsești un loc.
A cincea variantă a Omicron este îngrijorătoare din cauza vitezei de răspândire. Și, cel puțin la Milano, pune din nou presiune pe unitățile spitalicești. În comparație cu valurile anterioare, simptomele infectaților sunt în general mai puțin severe.
Medicii spun că e și efectul vaccinului la mijloc, căci multe persoane infectate acum, sunt imunizate cu două sau trei doze de vaccin. Vârful infectărilor este așteptat de specialiști la jumătatea lunii iulie. Deocamdată, rata pozitivității a sărit la 26 la sută. Experții recomandă pe mai departe purtarea măștii, mai ales în spațiile închise.