Miliardarul american Warren Buffett pregătește un nou seism pe piețele financiare
Miliardarul american Warren Buffett a vândut din nou acţiuni Bank of America, în valoare de aproximativ 845 de milioane de dolari, iar analiștii și investitorii au devenit vigilenți, în așteptarea unui nou posibil seism pe piețele financiare globale.
,,Berkshire Hathaway, conglomeratul miliardarului Warren Buffett, şi-a redus din nou pachetul de acţiuni la Bank of America, cu o vânzare de acţiuni în valoare de aproximativ 845 de milioane de dolari, potrivit documentelor depuse la autoritatea de reglementare a sectorului financiar”, transmite Reuters.
Conglomeratul condus de unul dintre cei mai veneraţi investitori ai lumii a vândut acţiuni în valoare de peste 6 miliarde de dolari la a doua bancă din SUA ca mărime, în şapte runde de vânzări de acţiuni, efectuate din iulie, pănă în prezent.
Berkshire, principalul acţionar al BofA, a dezvăluit că a vândut aproximativ 21,1 milioane de acţiuni ale băncii între 28 şi 30 august.
Buffett a început să investească în bancă în 2011, când Berkshire a cumpărat acţiuni preferenţiale de 5 miliarde de dolari. Această achiziţie a semnalat încrederea lui în capacitatea CEO-ului Brian Moynihan de a restabili sănătatea băncii după criza financiară din 2008.
Buffett, în vârstă de 93 de ani, a spus în aprilie 2023, pentru CNBC, că îi place Moynihan „enorm” şi că nu vrea să vândă acţiunile băncii.
Acţiunile BofA au crescut cu 21% până acum în acest an, comparativ cu un avans de 22,6% al indicelui S&P 500 Banks, care urmăreşte performanţa băncilor cu capitalizare mare.
La începutul lunii august Bursa de pe Wall Street a înregistrat un șoc puternic, după ce Berkshire Hathaway și-a redus semnificativ participația la gigantul Apple (simbol bursier AAPL), acțiunile prăbușindu-se cu 7,4% în cotațiile pre-market.
Scăderea înregistrată de cea mai mare companie publică din lume vine după ce grupul de investiţii Berkshire Hathaway, al lui Warren Buffet, şi-a redus considerabil participaţia la producătorul iPhone-urilor, generând un profit de 76 de miliarde de dolari.
Gigantul Berkshire Hathaway a renunţat la peste jumătate din participaţia la Apple. Miliardarul a vândut acţiuni în valoare de 76 miliarde dolari, generând un profit uriaş de 47,2 miliarde dolari.
Compania şi-a redus poziţia în Apple cu peste 50 de miliarde de dolari, la 84,2 miliarde de dolari, în al doilea trimestru al anului 2024, generând profituri uriaşe din investiţii.
Datele din piață sugerează că Berkshire a vândut aproximativ 390 milioane acţiuni Apple, sau aproximativ jumătate din participaţia sa, potrivit calculelor Financial Times. Vânzările de acţiuni Apple şi alte acţiuni în trimestru au produs un câştig realizat după impozitare de 47,2 miliarde de dolari, o rentabilitate considerabilă a unei investiţii care a fost iniţiată de unul dintre adjuncţii lui Buffett în 2016.
Vânzările de acţiuni au ridicat deţinerile de numerar ale Berkshire la un nivel record de 277 de miliarde de dolari, cu 88 de miliarde de dolari mai mult decât în trimestrul precedent.