Milionarul Dan Nicorescu, pe mâna poliției. A lovit o femeie în public, în urma unei dispute

Publicat: 27 mart. 2025, 16:12, de Corina Oprea, în Justitie , ? cititori
Milionarul Dan Nicorescu, pe mâna poliției. A lovit o femeie în public, în urma unei dispute

Un nou scandal îl are în prim-plan pe milionarul Dan Nicorescu, după ce acesta a fost implicat într-un incident violent legat de un loc de parcare. Polițiștii bucureșteni au deschis o anchetă pe numele său, acesta fiind acuzat de lovire și distrugere.

Dan Nicorescu a lovit o femeie în parcare

Incidentul s-a petrecut pe 27 martie 2025, în sectorul 1, atunci când o femeie a sunat la 112, reclamând că a fost agresată fizic de către un bărbat în urma unei altercații verbale legate de un loc de parcare. În timpul disputei, femeia a fost lovită, iar din cauza impactului, telefonul său mobil i-a căzut din mână și s-a deteriorat.

Polițiștii Secției 2 s-au deplasat rapid la fața locului, identificându-l pe Dan Nicorescu drept principalul suspect în acest caz. Deși femeia agresată a refuzat îngrijirile medicale și nu a solicitat, pe moment, emiterea unui ordin de protecție, și-a rezervat dreptul de a depune plângere împotriva milionarului.

„Astăzi, 27 martie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 2 Poliție au depistat un bărbat, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere.

La data menționată, Secția 2 Poliție a fost sesizată, prin sistem 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la o adresă din Sectorul 1, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat, ca urmare a unor divergențe verbale legate de un loc de parcare, context în care în urma loviturii ar fi scăpat telefonul mobil din mână, astfel fiind provocate distrugeri la nivelul acestuia.

Polițiștii care s-au deplasat cu operativitate la fața locului, au identificat și depistat un bărbat, bănuit de comiterea faptei. De asemenea, persoana vătămată nu a dorit îngrijiri medicale, rezervându-și dreptul de a depune plângere cu privire la cele sesizate. Totodată, a refuzat întocmirea formularului de evaluare a riscului, și, implicit, emiterea unui ordin de protecție provizoriu extins, prevăzut de Legea 26/2024.

Cercetările sunt continuate de către Secția 2 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere”, a precizat Poliția Capitalei.

Anchetă în desfășurare sub supravegherea Parchetului

Cercetările sunt coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, iar anchetatorii analizează posibilele capete de acuzare pentru lovire sau alte violențe și distrugere. Deși victima nu a dorit să completeze formularul de evaluare a riscului, investigațiile continuă pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs incidentul.

Dan Nicorescu, cunoscut pentru averea sa impresionantă și pasiunea pentru mașini de lux, nu este străin de situații tensionate, însă acest caz ar putea avea consecințe legale serioase. Deocamdată, acesta nu a oferit o declarație publică referitoare la acuzațiile care i se aduc.