Militar moldovean ucis la granița cu Transnistria
Un incident grav și încă neclarificat a avut loc la frontiera dintre Republica Moldova și regiunea separatistă Transnistria.
Un militar moldovean care servea pe linia de demarcaţie a regiunii separatiste Transnistria a murit joi în circumstanţe neclare, într-un incident rar, la mai mult de 30 de ani după războiul care a opus cele două părţi, relatează Reuters.
Un comunicat al Ministerului Apărării de la Chişinău a precizat că militarul a fost „rănit mortal, ca urmare a unei împuşcături cu arma pe care o avea în dotare, în timp ce îşi îndeplinea atribuţiile la postul său”.
Ministerul spune că poliţia şi experţii criminalişti investighează incidentul.
Contingente din Moldova şi din Transnistria separatistă sunt staţionate pe linia care separă cele două părţi, împreună cu „forţele de menţinere a păcii” ruseşti, care se află acolo de la un scurt conflict petrecut în 1992, în urma prăbuşirii regimului sovietic.
La ora actuală în Transnistria încă mai staționează elemente ale armatei Federației Ruse. Deasemenea, există și un depozitde armament și muniție al Federației Ruse. Statutul acestora nu este pe de-a întregul stabilit.
Moldova s-a angajat să reincorporeze Transnistria în teritoriul său, însă incidentele de pe linia de demarcaţie sunt extrem de rare. Ultimul deces al unui militar datează din 2022.