Minele marine, cele mai ieftine și eficiente arme în războiul pe mare. Competiția flotelor militare pentru combaterea lor

Chiar dacă în războaiele pe mare au apărut mijloace de luptă moderne, cum sunt dronele maritime acvatice și subacvatice, cele mai ieftine și cele mai eficiente arme pentru distrugerea navelor inamicului rămân minele marine. La nivel mondial, în depozitele flotelor militare se află câteva milioane de mine marine, în peste 300 de tipuri constructive, cele mai mari stocuri de mine fiind deținute de flotele militare ale Rusiei, Coreei de Nord, Chinei și Iranului.

„Despre minele marine. Dragorul de mine versus vânătorul de mine”

Constructorii de nave din România au discutat, în cadrul celei de-a 111-a întruniri a „Colocviului Constructorilor de Nave” de la Facultatea de Arhitectură Navală a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, pe tema „Despre minele marine. Dragorul de mine versus vânătorul de mine”, care preocupă, în egală măsură, nu doar militarii, ci și proiectanții și constructorii de nave.

Contraamiralul de flotilă în retragere, dr. ing. Constantin Rusu, care a fost coordonatorul programelor de prognoză și înzestrare a Marinei Militare cu nave, armament și tehnică de luptă, a prezentat date despre utilizarea minelor marine în războaiele pe mare, clasificarea acestor arme și competiția pentru noi tehnologii și tactici de combatere a acestora.

În plină evoluție a războiului modern, în condițiile în care rachetele și dronele devin din ce în ce mai importante în războiul purtat pe mare, mina marină continuă să fie o armă letală și „tăcută”, așa cum a fost de la inventarea sa, în 1860.

09:00, 20.04.2025 • Internațional

Cronica săptămânii internaționale: Georgia Meloni și al său „Pas de deux”. Șeful FED avertizează asupra inflației în SUA

14:12, 19.04.2025 • Internațional

SUA a bombardat un port petrolier: 74 de morți și 171 de răniți

Mina marină este considerată cea mai ieftină și cea mai eficientă armă în războiul pe mare, deoarece nu presupune costuri mari de producție și acționează nu numai la contactul cu carena navei inamice, ci și prin activarea detonatorului minei la sesizarea unor perturbări produse de deplasarea unei nave, „acustic”, „magnetic” sau prin sesizarea unei modificări de presiune.

Războiul din Marea Neagră între Ucraina și Federația Rusă a demonstrat că această latură a războiului pe mare nu trebuie neglijată. Au fost distruse nave militare din cauza exploziilor minelor marine, dar au fost și pierderi colaterale; în toamna anului trecut, exploziile unor mine au afectat cel puțin 5 nave comerciale.

De la invazia Rusiei în Ucraina, avioanele de recunoaștere militare americane și ale aliaților au descoperit în Marea Neagră peste 100 de mine marine. În septembrie 2024, Flota a 6-a a Statelor Unite a desfășurat cea de-a 23-a acțiune „Sea Breeze”, un exercițiu concentrat, printre altele, pe detectarea și eliminarea minelor marine.

Pe plan mondial, 70% sunt mine de contact, iar 30% sunt mine inteligente, detonate acustic, magnetic sau electric

Mina marină este un dispozitiv exploziv autonom lansat pe mare sau în apele unui fluviu cu scopul de a distruge sau avaria navele militare și submarinele inamicului. Cea mai simplă mină marină este „mina mecanică de contact”, care constă într-o cantitate semnificativă de exploziv puternic, care este detonată la impactul cu carena unei nave sau în apropierea acesteia. Cele mai noi tipuri sunt minele marine fără contact, care se activează în urma acțiunii unui complex de caracteristici magnetice, acustice, de presiune sau electrice.

În prezent, pe plan mondial, aproximativ 70% din stocurile de mine marine sunt mine de contact, cu un principiu de funcționare menținut de la începutul secolului XX. Restul de 30% sunt mine marine din celelalte categorii, fără contact, adică cu amprentă magnetică, acustică sau de presiune, minele UEP (Underwater Electrical Potential) sau ELFE (electrical low-frequency electromagnetic – electromagnetice de frecvență extrem de joasă).

Dovada eficienței acestor arme: un simplu zvon despre lansarea unor mine determină intrarea inamicului în alertă

Scopul principal al lansării unei mine marine este avarierea sau scufundarea navelor inamice sau perturbarea transportului maritim pentru obținerea controlului asupra unor zone maritime.

„Minele marine sunt considerate <<printre cele mai vechi, cele mai ieftine și mai periculoase amenințări în teatrele de război maritime>>. Aceasta face ca doar un simplu zvon că în zonă ar fi fost lansate mine marine să creeze o stare de alertă semnificativă. În cele două confruntări navale ale secolului XX, s-a constatat că minele marine se fac responsabile pentru pierderea a majorității navelor de război, fie de suprafață, fie submarine”, a precizat contraamiralul Constantin Rusu.

Convenția încheiată la Haga impune că „minele marine pot fi utilizate numai în situații de conflicte armate pe mare”

Pentru că nu presupun costuri mari și tehnologii sofisticate, cu excepția minelor marine inteligente, care pot fi detonate acustic, magnetic sau la o modificare a presiunii, minele marine clasice au fost produse în număr foarte mare. La nivel mondial, în depozitele flotelor militare se află câteva milioane de mine marine, în peste 300 de tipuri constructive, cele mai mari stocuri de mine fiind deținute de flotele militare ale Rusiei, Coreei de Nord, Chinei și Iranului. Dar, în același timp, a apărut și necesitatea impunerii unor reguli internaționale de utilizare a acestora, deoarece ele pot provoca distrugeri nu numai ale navelor militare, ci și ale navelor civile și comerciale.

În acest context, luând în considerare efectul minelor marine asupra transportului maritim comercial, Marea Britanie, o mare putere maritimă mondială la începutul secolului XX, a solicitat interzicerea totală a folosirii minelor marine în orice circumstanțe. Ca urmare a acestei solicitări, pe 18 noiembrie 1907 a fost încheiată la Haga o convenție al cărei document a cuprins 13 capitole, fiecare dintre acestea tratând un subiect distinct al războiului naval.

Una dintre regulile impuse este aceea că „minele care plutesc liber sunt interzise, cu excepția cazului în care sunt îndreptate asupra navelor militare și devin inofensive la o oră după ce lansatorul a pierdut controlul acestora”.

În prezent, Capitolul VIII al Convenției de la Haga este semnat de 106 state, ultimul stat semnatar fiind Ucraina, în 1994. În acest capitol sunt stipulate mai multe interdicții, printre care aceea că „minele marine pot fi utilizate numai în situații de conflicte armate pe mare” și că „minele pot fi folosite numai în scopuri militare legitime”.

Evident că aceste reguli nu sunt respectate, iar dovada cea mai concretă este faptul că în războiul din Marea Neagră dintre Rusia și Ucraina au fost afectate de exploziile minelor multe nave comerciale și peste o sută de mine au plutit în derivă, purtate de curenți, de-a lungul coastelor României, Bulgariei și Turciei.

Există o competiție a flotelor militare pentru găsirea tehnologiilor și tacticilor care să combată minele marine

Potrivit contraamiralului Constantin Rusu, pericolul reprezentat de minele marine pentru navele comerciale care navighează într-o zonă maritimă în care se desfășoară și un conflict armat a determinat o competiție a flotelor militare și a cercetătorilor în domeniul militar pentru găsirea unor tactici și tehnologii de combatere a minelor marine:

„În majoritatea situațiilor, mina nu își alege adversarul. Explodează la fel, dacă este lovită de un crucișător, de un distrugător, de un submarin sau de o navă de transport comercială civilă. Amenințarea reprezentată de minele marine constituie o preocupare permanentă a mediului academic militar, fie în domeniul cercetării științifice aplicative, fie în domeniul tacticilor navale de folosire sau de combatere a acestora. Ca o ironie a soartei, în prezent se recunoaște că navele de război din componența multor flote militare nu sunt echipate adecvat pentru a face față amenințărilor create pe mare de minele marine.”