Ministerul Agriculturii dă liber la „porcul din bătătură”, înainte de sărbători
Românii care cresc porci în gospodărie vor putea să-i vândă, după ce Ministerul Agriculturii a anulat o decizie de interzicere de la ANSVSA.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunţat luni, că după ce a convocat conducerea ANSVSA şi structura din cadrul Ministerului Agriculturii, a luat decizia ca în perioada sărbătorilor de iarnă atât porcii crescuţi în gospodăria ţărănească, cât şi în gospodăriile populaţiei să poată fi valorizaţi de către persoanele fizice. Astfel, instituţia va modifica Ordinul dat iniţial de ANSVSA.
”În această dimineaţă am convocat conducerea ANSVSA, pe domnul preşedinte, structura din cadrul Ministerului Agriculturii şi am luat decizia ca în perioada sărbătorilor de iarnă atât porcii crescuţi în gospodăria ţărănească, cât şi în gospodăriile populaţiei să poată fi valorizaţi de către persoanele fizice”, a spus Barbu.
El a precizat că prin legea adoptată ca preşedinte al comisiei de agricultură, au fost anumite norme de biosecuritate introduse şi pentru persoanele fizice.
”Sigur, orice mişcare de porc, orice valorificare de porc de la persoanele fizice se va face sub îndrumarea medicului veterinar, sub eliberarea unei adeverinţe. Mai mult decât atât, partea de sănătate publică a animalelor este realizată de medicii concesionari, este gratuit acest serviciu”, a mai spus ministrul, precizând că inclusiv ”medicamentaţia şi prestările de servicii sunt gratuite pentru persoanele fizice.
Ministrul Florin Barbu a menţionat că a fost dat un Ordin 130, în 2023, dat de către ANSVSA care va fi modificat.
”Ne-am dorit foarte mult, atât eu ca ministru, cât şi domnul premier Marcel Ciolacu, să luăm această decizie, va fi modificat acest ordin şi persoanele fizice pot valorifica porci în perioada sărbătorilor de Crăciun”, a spus ministrul, despre informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora românii nu vor mai putea vinde porcii de Crăciun.