11:46 • Internațional
Ministerul rus al Apărării: „Rusia va permite culoare umanitare în Ucraina”. Despre ce orașe este vorba
Ministerul Apărării rus anunţă o încetare a focului, sâmbătă, de la 10:00 (07:00 GMT), ora Moscovei, pentru a permite deschiderea de „coridoare umanitare” prin care să fie evacuată populaţia civilă din oraşele ucrainene Mariupol şi Volnovaha, din estul Ucrainei.
„Astăzi, 5 martie, se anunţă o încetare a focului începând cu 10:00, ora Moscovei, şi deschiderea de coridoare umanitare pentru evacuarea civililor din Mariupol şi Volovaha”, a anunţat Ministerul Apărării rus, potrivit agenţiilor de presă ruse, citate de Reuters.
Vadim Boitcenko, primarul Mariupol, anunțase sâmbătă în zori că armata rusă a supus oraşul-port unei blocade şi unor atacuri nemiloase. De asemenea, el a cerut înfiinţarea unui coridor umanitar.