Ministerul Culturii va verifica originea unor bunuri din licitaţia Enescu, anunţată de Casa de Licitaţii Historic
Ministerul Culturii va verifica originea unor bunuri din cadrul licitaţiei Enescu, anunţată de Casa de Licitaţii Historic, pentru 22 septembrie.
„Am luat la cunoştinţă de licitaţia bunurilor presupuse a aparţine maestrului George Enescu. Am contactat telefonic Direcţia pentru Cultură a Municipiului Bucureşti care mi-a comunicat faptul că, în cursul zilei de 18 august 2021, s-a depus o solicitare de clasare pentru două bunuri aparţinând maestrului Enescu, respectiv o partitură şi o vioară. Dosarul pentru partitură îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege pentru analiza în vederea clasării, urmând ca pentru celălalt dosar să se aducă completări. În termen de cinci zile de la data depunerii, dosarul va ajunge la Ministerul Culturii. Totodată, voi lua legătura cu Muzeul Naţional „George Enescu” pentru a verifica originea acestor documente. Voi reveni cu detalii”, a scris vineri, pe Facebook, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.
O partitură-manuscris a operei Oedipe şi o o vioară
Casa de Licitaţii Historic a anunţat pe site-ul său organizarea, în data de 22 septembrie, a licitaţiei „George Enescu. Univers şi Creaţie”, în care se regăsesc 190 de loturi, printre care o partitură-manuscris a operei Oedipe şi o o vioară ce a fost primită de compozitor din partea familiei regale a României.
„Muzica este aşezată încă din Renaştere în rândul artelor majore. Muzica reprezintă un liant între oameni, aceasta dezvoltându-se în acelaşi timp cu societatea pe care a influenţat-o, deopotrivă. George Enescu s-a alăturat elitei internaţionale a compozitorilor, atât prin creaţiile sale, cât şi prin influenţa pe care a exercitat-o ca muzician şi mentor. Licitaţia „George Enescu. Univers şi creaţie” prezintă public, cu ocazia jubileului de 140 de ani de la naşterea compozitorului român (19 August), piese de o reală valoare precum partitura-manuscris a operei Oedipe: o filă ce cuprinde motivele principale ale operei, o vioară ce a fost primită de compozitor din partea familiei regale a României, fotografii cu dedicaţie sau inedite, manuscrise, corespondenţe şi documente personale. Alături se păstrează documente importante referitoare la opera română, manuscrise, programe cu sinopsis, afişe, fotografii cu autografe ale personalităţilor reprezentative ale operei, precum şi corespondenţe ale acestora”, se arată pe site-ul Historic.
Reacția Muzeului Naţional „George Enescu”
Reprezentanţii Muzeului Naţional „George Enescu” precizează că de la redeschiderea instituţiei, în 1990, nu au fost înstrăinate obiecte de patrimoniu, după ce Casa de Licitaţii Historic a anunţat recent că va organiza o licitaţie, în data de 22 septembrie, cu „piese de o reală valoare” aparţinând marelui compozitor.
„În ceea ce priveşte partitura operei Oedipe, manuscrisul acesteia se află la muzeu, bine păstrat în condiţii corespunzătoare de conservare şi protecţie. Muzeul deţine, de asemenea, 5 viori care au aparţinut lui George Enescu, toate clasate: vioara Guarneri del Gesu (1731), al cărei drept de folosinţă îl are, în urma unui concurs, violonistul Gabriel Croitoru, 2 viori Paul Kaul, o vioară Gaspar da Saló, o vioară Pierre & Hippolyte Silvestre. Vioara Guarneri del Gesu şi vioara Paul Kaul (cea construită pe măsura mâinii lui Enescu) au răsunat ieri, 19 august, de ziua Maestrului, în Aula Palatului Cantacuzino. Din 1990, de când s-a redeschis Muzeul Naţional „George Enescu”, nu au fost înstrăinate obiecte de patrimoniu, dimpotrivă, demersurile managementului au fost îndreptate către sporirea patrimoniului şi protejarea lui„, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Muzeului Enescu.